Cu ambulanța sau cu mașina de poliție. Așa sunt aduse la adăpostul pentru victimele violenței în familie din Timișoara o parte dintre beneficiare, femei care primesc o bătaie soră cu moartea de la partenerii de viață.
La vârsta de 35 de ani, Elena și-a început viața de la zero. Are două fetițe și un băiat, cu vârste între patru și 14 ani, și se află în prin proces de divorț. Este a patra oară când bagă actele de divorț.
“De data asta, nu mai dau înapoi, nu mă mai întorc. Eu îmi imaginez că am ajuns într-o intersecție și de fiecare dată am mers pe același drum, dar n-a fost bine. Nu e mai bine să încerc s-o iau și pe alte căi?”, se întreabă Elena. Femeia lucrează într-o fabrică din Timișoara, în trei schimburi, și deși depune eforturi uriașe pentru a-și crește copiii, se simte mai liniștită și mai împlinită ca niciodată.
Timp de 15 ani, a trăit în casă cu un bărbat care i-a fost mai mult dușman decât partener de viață. După fiecare jignire, după fiecare palmă primită s-a gândit să-l părăsească. Dar, de fiecare dată i-a mai dat o șansă, a sperat că o să se schimbe. În zadar, însă. Lucrurile au devenit din ce în ce mai grave. “A început cu jigniri, plecări de acasă nopțile, beții, iar în final a trecut la agresiuni fizice. Pe parcurs a început să prindă putere, să prindă curaj, că el e cineva și eu nu pot trăi fără el și de aici tot mai greu mi-a fost. A ajuns să facă scandal în fiecare zi, din nimicuri. Pur și simplu îmi era groază când mă gândeam că vine acasă de la muncă. Am mai plecat de acasă, dar de fiecare dată m-am întors la el pentru copii”, povestește Elena.
Ziua de 30 septembrie 2016 este o zi pe care Elena o va ține minte toată viața. Atunci, femeia a luat o decizie radicală: de a-și lua copiii și de a nu se mai întoarce niciodată la omul care i-a transformat viața într-un coșmar. “Era seară și, ca de obicei, a început scandalul. Eu mi-am pus în gând dinainte că la prima abatere o să plec. Nu mai simțeam nimic pentru el de ani buni. Am aflat de adăpost, știam că am un loc sigur unde să plec, am unde dormi, și eu și copiii mei. Nu a trebuit să aștept mult primul scandal. Pe 30 septembrie, seara, am plecat”, își amintește Elena.
Beneficiarele adăpostului, trimise la cursuri de autoapărare
Timp de patru luni, Elena și cei trei copii au locuit într-o cameră a adăpostului Federației Caritas, singurul de altfel din Timișoara pentru femeile victime ale violenței domestice. În toată această perioadă, au fost cazați gratuit și au primit trei mese pe zi. Reprezentanții centrului i-au oferit Elenei sprijinul necesar de care a avut nevoie pentru a se pune pe picioare, inclusiv au trimis-o la cursuri de autoapărare.
Acum, Elena locuiește în chirie, alături de copii, și și-a schimbat locul de muncă din cauza fostului soț, care o amenință în speranța că-și va retrage plângerea depusă la Poliție împotriva lui.”Eu nu mai am momente de cumpănă, nu mă mai întorc la el. Nu am crezut că voi avea puterea să-i cresc pe toți trei, dar am reușit. Poate este și credința aia că dacă crezi, se poate, chiar dacă ajungi în ultimul stadiu și crezi că nu mai ai nicio putere, ești salvat”, spune Elena.
Camelia Labadi, psiholog și coordonatorul adăpostului pentru victime ale violenței domestrice din Timișoara, explică faptul că majoritatea femeilor ajung aici “în ultimul stadiu”. Adică după ce sunt abuzate fizic, și nu numai, de nenumărate ori de parteneri.
“La noi ajung, de obicei, în ultimul stadiu. Nu este o decizie ușoară să plece de acasă. Foarte rar sunt cazurile în care pleacă de la prima palmă. E decizia fiecărei femei. Noi nu le obligăm să plece de acasă sau să se întoarcă, noi doar le sprijinim dacă vor să plece din acel mediu. Le informăm, le oferim consiliere socială, psihologică, juridică, le trimitem și la cursuri de autoapărare. Însă, multe dintre femeile care ajung la noi se întorc în familie”, declară Camelia Labadi.
Aduse cu ambulanța sau cu mașina de poliție la adăpost
Coordonatorul adăpostului pentru victimele violenței domestice povestește că o parte dintre femei sunt aduse cu ambulanța, după ce ajung la spital din cauza bătăilor primite de la soți, sau chiar aduse de polițiști, care le salvează din mâinile agresorilor.
“De obicei, femeile ajung la noi prin diferite instituții, așa cum este Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, și de la urgențe vin foarte multe, sau direct poliția vine cu cazul la poartă.
Noi avem un protocol semnat cu cei de la poliție. Unele femei află de noi de pe Internet sau din gură în gură, de la foste beneficiare. Când ajung în adăpost, le prezentăm ceea ce facem. Nu sunt obligate să rămână, poate nici nu-și doresc asta. Unele beneficiare poate că-și permit o chirie, vor doar informații și atât, nu să stea la noi. Se face un plan de intervenție, fiecare situație e diferită, victimele se confruntă cu abuz emoțional, fizic, sexual, toate la un loc, social, financiar. Sunt femei care vin la noi fără acte. Este o situație de urgență și femeia pleacă, nu apucă să-și ia haine sau acte. Avem și haine pregătite să le oferim. Avem tot ce-i trebuie unei femei în momentul în care pleacă de acasă”, detaliază Camelia Labadi.
Psihologul timișorean spune că a observat că violența emoțională este cea mai frecventă în familie, fiind urmată de cea fizică. Însă, prea puține sunt femeile care aleg să se despartă atunci când sunt abuzate emoțional, ci doar atunci când sunt abuzate fizic sau sexual.
“Și a ignora pe cineva e tot un fel de abuz, a ignora sentimentele, nevoile unei persoane. În general, femeile sunt destul de tolerante. La ciclul vicios e cam așa: se întâmplă prima oară, contează foarte mult cum reacționează femeia. Dacă e tolerentă, chiar dacă nu acceptă, dar e mai permisivă, vine luna de miere, el își cere iertare, aduce flori, o ciocolată, o perioadă e liniște. Nu e foarte bine, dar e liniște. Urmează iar un episod agresiv și dacă femeia e din ce în ce mai permisivă, devine o normalitate. De foarte puține ori, la prima palmă, primul abuz, femeia se separă de agresor. Întotdeauna se mai dă o șansă și încă o șansă. Sau femeia mai are tendința să se autoînvinovățească, își spune poate am greșit eu, l-am provocat cu ceva. Cel puțin agresorul încearcă să pară așa, tu m-ai provocat, e vina ta că te-am lovit, nu e vina mea că eu nu îmi pot controla emoțional ieșirile și furia. Din punctul de vedere al agresorului, tot femeia e de vină”, explică Camelia Labadi.
Potrivit legii, victimele violenței în familie pot obține un ordin de restricție împotriva agresorului. În realitate, foarte puține astfel de ordine sunt emise. Și asta pentru că, potrivit psihologului timișorean, femeile au nevoie de martori pentru a demonstra că au fost abuzate. De altfel, femeile victime ale violenței în familie nu rezolvă prea multe nici dacă depun o plângere penală împotriva agresorului.
“O procedură penală există. Majoritatea doamnelor care vin aici fac și o plângere penală, dar nu ajung plângerile acestea ca și demers foarte departe. Cel mult, agresorul primește o amendă, dar de cele mai multe ori o intimidează pe victimă să retragă plângerea, o amenință, se folosește de copii pentru asta”, precizează Camelia Labadi.
“Dacă te lovește, nu înseamnă că te iubește!”
Adăpostul pentru femeile victime ale violenței domestice din Timișoara funcționează din anul 2003, fiind al doilea centru de acest gen deschis în România. Adăpostul Federației Caritas are o capacitate de a caza doisprezece femei împreună cu copiii lor. Potrivit legii, femeile victime ale violenței în familie pot fi găzduite într-un astfel de adăpost două luni, cu posibilitatea de prelungire cu încă o lună. Dar se mai fac și excepții. Adăpostul este finanțat de către Federația Caritas și este subvenționat de Primăria Timișoara.
În perioada următoare, sub sloganul “Dacă te lovește, nu înseamnă că te iubește”, Federația Caritas a Diecezei Timișoara va demara o campanie pentru a atrage atenția asupra violenței domestice, fiind împărțite pliante în fabrici din județul Timiș, secții de poliție, și nu numai.
Potrivit statisticilor făcute publice de Inspectoratul General al Poliției Române, doar în primele șase luni ale anului 2016, la nivel național, s-au înregistrat 8.926 de sesizări privind infracțiunea de lovire și alte violențe săvârșite în familie. 79% dintre victime sunt femei, iar 92% dintre agresori sunt bărbați.
În aceeași perioadă au fost raportate și 81 de cazuri de viol în familie, toți agresorii fiind bărbați. Cifrele se referă doar la cazurile care ajung să fie sesizate la poliție. Potrivit unui studiu realizat în anul 2014 de Agenția Europeană pentru Drepturi Fundamentale, una din patru femei din România a fost, cel puțin o dată în viață, agresată fizic sau sexual de partenerul său.
