Primarul Robu, sondaj pe Facebook pe tema noii săli polivalente UPDATE 1...

Primarul Robu, sondaj pe Facebook pe tema noii săli polivalente UPDATE 1 Reacția lui Simonis

0
DISTRIBUIȚI

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, face un prim pas în consultarea locuitorilor din capitala Banatului cu privire la locaţia în care doresc să fie amplasată sala polivalentă cu 16.000 de locuri, care va fi realizată de Compania Naţională de Investiţii. Dacă primarul susţine că obiectivul ar trebui să fie realizat în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, conducerea CJ Timiş este de părere că obiectivul trebuie ridicat la Giroc.

„Stimați timișoreni, știți bine că încă de la începutul primului meu mandat de Primar, am făcut diligențe pentru ca Timișoara să ajungă să aibă o mare sală polivalentă. Pe parcurs, v-am ținut la curent cu progresele făcute -progrese mici, dar… progrese: acceptarea obiectivului pe lista sinteză de investiții a Companiei Naționale de Investiții, planificarea execuției obiectivului în 2017-2018, cu asigurarea finanțării guvernamentale în cadrul unui program pilot cuprinzând orașele Timișoara și Iași-. Vă recomand să revedeți postarea mea din 25.11.2016, de la link-ul:

Ei bine, lucrurile erau intrate în linie dreaptă, anul 2017 a sosit și ar trebui să se treacă la treabă. Nu se trece, însă, pentru că PSD, prin liderii săi -precizez asta pentru că sunt convins că membrii simpli și simpatizanții gândesc altfel și îmi sunt alături, iubind Timișoara, ca și mine!- vor să schimbe amplasamentul, spulberând tot conceptul de dezvoltare a infrastructurii pentru sport a Timișoarei, concept elaborat de mari specialiști români și germani -aceștia din urmă sunt proiectanții, printre altele, a celebrului stadion Allianz Arena din Munchen și a stadioanelor ce tocmai se construiesc în Quatar pt.


Campionatul Mondial din 2022!-. Concret: în loc ca sala să fie construită în Timișoara, în uriașul spațiu liber rezervat de Primărie sportului în vecinătatea stadionului „Dan Păltinișanu”, cuprins între Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii, fosta linie de cale ferată uzinală, Bd. Liviu Rebreanu și Clubul Heaven, unde există utilități, artere cu 4 benzi de jur împrejur (Podeanu, Vidrighin, Rebreanu, Arieș, Cluj, FC Ripensia), transport în comun (multiple linii de tramvai, autobuz și troleibuz), etc., etc., PSD dorește ca sala să fie construită în comuna Giroc (!!!). Sau poate nu vrea, poate de fapt nu vrea să fie construită deloc și doar creează diversiunea amplasamentului, știind că eu și noi toți cei ce iubim Timișoara nu vom accepta o asemenea inepție și-atunci se are o scuză! Mă opresc aici, deși, pe speță există muniție grea, chiar foarte grea” , a scris Nicolae Robu pe Facebook. Acesta le-a cerut celor care sunt de acord cu ideea lui să dea like postării şi celor care sunt pro iniţiativei PSD să posteze dislike.

UPDATE 1 Deputatul Alfred Simonis a reacționat, tot pe Facebook, la sondajul inițiat de primarul Robu. ”Nicolae Robu continuă să saboteze Timișoara. După ce se chinuie de 5 ani să construiască o sală polivalenta de 3000 de locuri, iată că dl Robu se opune construcției unei astfel de săli, la o capacitate mult mai mare, 16 000 de locuri de către Guvernul României, pe motiv că aceasta este prevazută la marginea Timișoarei, chiar la ieșirea către Giroc! Degeaba i-au spus specialiștii Companiei Naționale de Investiții că terenul acesta este mai potrivit, domnul Robu nu înțelege și insistă ca acesta să se faca lânga stadion! Trecând peste faptul că astfel de complexuri sportive se construiesc la marginea orașelor, pentru a nu sugruma traficul în zonele centrale, dl Robu nu înțelege că de data asta nu e decizia lui. Și bine ca e așa, pentru că dacă o sală de 3 000 de locuri o face în 7-8 ani, mă întreb în cât timp ar fi capabil să construiască una de 16 000.
Nervozitatea lui Robu din aceste zile esta dată pe de o parte de scandalul alocării terenurilor către apropiații din PNL, iar pe de alta de necesitatea bolnăvicioasă de a bloca orice obiectiv realizat de altcineva în afară de el.
Sunt dispus să pun rămașag că sala Consiliului Județean va fi realizată înainte de cea a primăriei, deși se va începe cu o întârziere de 5-6 ani! Oare asta să îl deranjeze atât!?”, a scris Simonis pe contul său

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.