Rețea care trafica droguri de risc ascunse în STOMAC, depistată de DIICOT....

Rețea care trafica droguri de risc ascunse în STOMAC, depistată de DIICOT. Vezi de unde era adusă „marfa”

0
DISTRIBUIȚI

Mai multe persoane, suspectate că au introdus droguri de risc pe teritoriul României, au fost „săltate” în această dimineaţă de către procurorii DIICOT. Perchziţiile, la care au participat şi poliţiştii în combaterea criminalităţii organizate, au avut loc în judeţul Hunedoara, la domiciliile a unor presupuşi membri ai grupării.

Au avut loc trei percheziţii domiciliare, în Hunedoara, Simeria şi Deva şi au vizat un grup de persoane bănuit de trafic internaţional de droguri de risc, după cum a informat Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara.


În urma investigaţiilor s-a stabilit că cei implicaţi au obţinut haşiş din Spania, Maroc şi regiunea Malaga iar drogurile au fost introduse în ţară sub forma unor colete sau prin înghiţirea de caşete, ca ulterior să fie comercializate în Hunedoara.

„Investigaţiile au relevat faptul că, unii dintre cei implicaţi s-ar fi aprovizionat cu haşiş din Spania, Maroc şi Malaga, introducând drogurile în ţară sub formă de colete sau prin ingerare de caşete, pe care le-ar fi comercializat în judeţul Hunedoara. La data de 14 aprilie a.c., când membrii grupării au ajuns în ţară, în urma unui control efectuat de medicii de specialitate din cadrul Spitalului de Urgenţă Cluj, pe Aeroportul Cluj-Napoca, s-a constatat că unul dintre ei avea în stomac o cantitate de haşiş sub formă de caşete”, a transmis SCCO Hunedoara.

La audieri au fost aduse opt persoane, patru martori şi patru presupuşi traficanţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.