Robu acuză că investitorii sunt alungaţi din Timişoara: „CJ Timiş este un...

Robu acuză că investitorii sunt alungaţi din Timişoara: „CJ Timiş este un adevărat obstrucţionist al dezvoltării oraşului”

0
DISTRIBUIȚI

Timişoara a fost declarată, în 2016, pentru a doua oară consecutiv şi a treia dată în istorie, cel mai bun oraş pentru afaceri din România. La finele anului 2016, acelaşi oraş dădea şi noul premier al României, pe şeful Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu. Viitorul părea să sune bune, însă, la patru luni de la începutul anului 2017, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spune că investitorilor care vin în capitala Banatului li se baga beţe în roate.

„Mi se plâng investitorii şi mă plâng şi eu că după modificările legii, CJ Timiş este un adevărat obstrucţionist al dezvoltării oraşului, al promovării investiţiilor în Timişoara şi nu mă refer la consiliul judeţean în ansamblul său, ci mă refer la atitudinea pe care doamna arhitect-şef o are.


Mereu învârte hârtiile cât poate de mult şi trec luni de zile fără să se progreseze cu tot ce vrem să facem şi noi Primăria Timişoara şi investitorii în Municipiul Timişoara. Vorbesc despre legislaţia privind eliberarea avizelor, care a fost modificată la finalul anului 2016. Această lege a stricat foarte mult treburile. Această lege este făcută de minţi întortocheate care parcă o au o bucurie să frâneze dezvoltarea societăţii şi unii oameni profită din plin de pârghiile pe care această lege le pune în mâna loc şi cer tot felul de studii şi parastudii şi când li se prezintă fac obiecţii, că de fapt nu sunt ceea ce se aşteaptă să fie în conţinutul lor. Noi dezvoltăm o societatea ultra birocratizată. Niciunde pe planetă societăţile de acest tip nu au putut fi birocratizate”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul a refuzat să ofere exemple concrete de investiţii care sunt blocate de Loredana Pălălău, arhitectul-şef al CJ Timiş. „Am motive să nu vă dau exemple concrete. Dacă am ajuns să fac nominalizarea doamnei arhitect-şef, credeţi-mă că s-a umplut paharul. Eu nu am păţit aşa ceva de când sunt primar, de cinci ani de zile”, a mai adăugat Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.