Seară de poveşti muzicale alături de Ducu Bertzi şi prietenii săi, la...

Seară de poveşti muzicale alături de Ducu Bertzi şi prietenii săi, la Timişoara

0
DISTRIBUIȚI
Ducu Bertzi va susţine un nou recital în faţa fanilor timişoreni la Porto Arte

Îndrăgitul Ducu Bertzi se pregăteşte să revină cu un nou recital în faţa melomanilor timişoreni, în cadrul unui concert care va avea loc la Porto Arte, un eveniment care se anunţă a fi o seară plină de farmec şi cu poveşti istorisite cu mult tâlc de creatorul marilor şlagăre „M-am îndrăgostit numai de ea”, „Suflet fără chei” sau „Omul pădurii”.

Ducu Bertzi s-a născut în 21 septembrie 1955 la Sighet şi şi-a început cariera alături de grupul Mi bemol rock, în vremea liceului.


La primul festival de poezie şi muzică de la Sighet, în 1973, Bertzi a câştigat marele premiu ce a constat într-o… valiză. Debutul pe o scenă recunoscută a avut loc în 1976, la Baia Mare, în cadrul manifestărilor organizate de Cenaclul Flacăra, unde a activat până în 1985. Printre piesele care au rămas în memoria melomanilor se numără „Când s-o-mpărţit norocu’”, „Şi de-ar fi” sau „Floare de colţ”. Alături de el, se vor afla Irina Furdui (vioară), Constantin Neculae (chitară şi voce) şi Tavi Iacob (clape).

Concertul susţinut de Ducu Bertzi and Friends va avea loc vineri 21 aprilie la Porto Arte de la ora 21, iar biletele pentru acest eveniment costă 35 lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.