Şeful CJ Timiş, Călin Dobra, anunţă primii paşi făcuţi de guvern spre...

Şeful CJ Timiş, Călin Dobra, anunţă primii paşi făcuţi de guvern spre descentralizare. Vezi domeniile cheie

0
DISTRIBUIȚI

Guvernul PSD a făcut primii pași înspre un proiect mult așteptat de autoritățile locale și județene. Ani de-a rândul liderii județelor sau primarii s-au trezit că primesc de la stat, înspre administrare, spitale sau unități de învățământ, fără însă a primi și resursele financiare necesare pentru a le întreţine. Una din marile nemulțumiri ale primarului Timișoarei Nicolae Robu, spre exemplu, este faptul că din județul nostru merg extrem de mulți bani către București, însă aceștia nu se întorc în capitala Banatului sub formă de fonduri pentru investiții.

„S-a discutat foarte mult pe tema acestui subiect, iar recent în ședința de guvern s-a dat hotărârea privind aprobarea strategie generale de descentralizare, descentralizare care are competențe pe șapte domenii.


Discutăm de agricultură, cultură, turism, mediu, sănătate, educație și activități extrașcolare și tineret și sport. Strategia este însoțită și de un plan de acțiuni pentru pregătirea descentralizării și unul pentru implementarea ei efectivă. Concluziile acestei strategii vor fi prezentate spre aprobare guvernului de fiecare minister în parte în patru luni de zile de la aprobarea strategiei generale de descentralizare și în termen de șase luni de zile pentru domeniul turismului, ținând cont că turismul are un impact aparte s-a luat decizia de a fi aprobate concluziile în termen de șase luni de zile. Cred că guvernul PSD demonstrează că acel program de guvernare și acele măsuri cu care am venit în toamna lui 2016 vor fi puse în practică”, a declarat președintele Consiliului Judeţean Timiș, Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.