Senatorul PSD Eugen Dogariu crede că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu ar trebui să se încăpăţâneze să construiască o sală de sport cu bani de la bugetul local, în capitala Banatului. Ultimele săptămâni au fost marcate de conflicte între primarul Robu şi preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, pe tema locaţiei în care Compania Naţională de Investiţii ar urma să ridice sala polivalentă de 16.000 de locuri. Dacă Robu susţine că obiectivul trebuie ridicat în Timişoara, Dobra crede că sala ar trebui construită la Giroc. Decizia o va lua însă CNI, iar dacă ea nu va fi în favoarea lui Robu, acesta a promis că va construi o sală polivalentă cu 10.000 de locuri cu bani de la bugetul local.
„Eu aş vrea ca toţi factorii fie că sunt administrativi, fie că sunt politici să înţeleagă că e nevoie de o anumită complementaritate a măsurilor şi a activităţilor pe care le realizează şi mă refer doar la o discuţie care s-a purtat de câteva săptămâni şi care am văzut că a fost redeshisă zilele acestea legat de vestita sală de sport polivalentă de 10.000 sau de 16.000 de locuri, de câte o fi.
Sunt de părere că factorii decidenţi fie că sunt la nivel naţional fie că sunt la nivel local trebuie să dea dovadă de o complementaritate în deciziile pe care le iau. Nu cred că e nevoie de încă o sală de sport pe care să o susţină Timişoara, cred că e nevoie de investiţii pe alte domenii şi aici mă gândesc la acele multe bazine de înot din cartierele Timişoarei care au fost promise cu ani în urmă. Mă gândesc la Colterm care nu cred că este într-o situaţie foarte bună şi nu cred că s-ar supăra dacă ar primi nişte bani pentru retehnologizare, pentru înlocuirea reţelelor şi aşa mai departe. Cred că fiecare dintre decidenţi ar trebui să se gândească la comunitate şi să încercăm să facem cât mai multe pentru ea, nu să încercăm să ne suprapunem să vedem a cărui sală e mai mare sau a cărui sală e mai bine poziţionată”, a declarat Dogariu, astăzi.