Într-un sat din vestul țării, localnicii își curăță covoarele și păturile înainte de sărbătorile pascale la un fel de mașină de spălat naturală. În Săptămâna Mare, vâltoarea realizată pe râu e pusă în funcțiune aproape în fiecare zi.
Unii locuitori din vestul țării încă fac curat înainte de sărbători în mod tradițional. Astfel, în satul Șerel, din comuna Pui, județul Hunedoara, aflat la poalele Munților Retezat, localnicii își spală covoarele, păturile și alte materiale mai groase într-o vâltoare realizată pe râul Rușor. În Săptămâna Mare, dar și în zilele dinainte de Rusalii, Crăciun sau alte sărbători mari din an, vâltoarea este pusă la treabă aproape în fiecare zi. Majoritatea “clienților” sunt localnicii din sat, fiind singura “mașină de spălat naturală” din zonă.
Vâltoarea de pe râul Rușor, care străbate satul Șerel, a fost realizată, în urmă cu 20 de ani, de Victor Gânz și de tatăl său. Bărbatul are 65 de ani și a construit vâltoarea din lemn lângă moara de măcinat cu piatră. Astfel, rufele sunt spălate doar cu apă rece de izvor, fără niciun detergen, iar la final, sunt ca noi.
“Noi doar acolo la vâltoare spălăm covoarele, păturile și pricoițele (n.r. pături de lână). Doar că o putem folosi doar până în vară, pentru că scade rău apa, îi puțină și nu pot lucra cu ea. Se spală cam în perioada sărbătorilor mai mult, de Paști, de Crăciun, de Rusalii. Jos este un colac rotund de lemn, apoi are un cerc, un raft de bandă jos, de care vin prinse scândurile roată și un jgheab pe care vine apa cu viteză. Înăuntru, acolo când ajunge apa, apa merge roată în văioagă. Ia hainele și le întoarce roată, roată acolo, și le dă peste cap, le învârte și așa le spală. Între 15 și 30 minute se spală un covor, acum depinde”, ne explică Victor Gânz.
“Acum ne-am cam domnit”
Bărbatul spune că oricine poate să-și spele covoarele la vâltoarea realizată pe râul care trece prin Șerel și nu le cere nimic în schimb gospodinelor.
“Cine vrea să dea ceva, îi bine, cine nu, iar îi bine”, precizează Victor Gânz. Acesta ne povestește că, în copilărie, hainele se spălau doar la vâltoare, când nivelul apei era destul de ridicat, iar pâinea era făcută doar din făină măcinată la moara din sat.
“La Șerel este doar o vâltoare făcută de mine și nici altă moară nu mai este. Se mai strică una, alta, rulmenții trebuie dați cu unsoare, dar noroc că am învățat de la tata și știu ce să le fac. Eu am crescut cu făina măcinată de la moara mea, făceam câte 20 de pâini și ne ajungeau o săptămână întreagă. Rezistau, că era altfel grâul atunci. Acum fac făină doar pentru animale și mai rar făină pentru pâini. Ne-am mai domnit, mai și cumpărăm pâinea, dar și grâul e cam cu probleme”, explică Victor Gânz.
Bărbatul din Șerel spune că este bine să se păstreze tradițiile, doar că în prezent majoritatea sătenilor vor să se “modernizeze”. “Schimbăm podelele din lemn din casă cu parchet sau gresie, geamurile și ușile din lemn cu altele din termopan. Asta se poartă acum. Calul și căruța cu tractorul. Nu le mai trebuie vechi. Mie îmi place la vâltoare și la moară, dar am un fiu care nu prea e atras de treaba asta. Trebuie să ai și un pic de ambiție, mie nu mi-a plăcut niciodată să mă rog de unul și altul, am vrut să am eu”, precizează Victor Gânz.
Astfel de mașini de spălat naturale se foloseau încă de pe vremea dacilor, iar istoricii cred că vâltoarea este una dintre primele instalații utilizate de om. Primele vâltori au fost folosite pentru spălarea lânii de oaie și pentru îndesatul țesăturilor și scămoșat. În județul Hunedoara mai sunt amenajate doar câteva vâltori pe apele repezi de munte, majoritatea au dispărut de-a lungul timpului. Aceste instalații funcționează după un mecanism foarte simplu: apa, deviată din râu către o cuvă, cade cu viteză în jgheabul din scânduri prinse pe verticală și astfel se formează un vârtej care rotește țesăturile la fel ca-n mașina de spălat.
