ACCIDENT în stațiune: un tânăr a ajuns în stare gravă după ce...

ACCIDENT în stațiune: un tânăr a ajuns în stare gravă după ce un zid s-a prăbușit peste el

0
DISTRIBUIȚI

Un tânăr de 30 de ani a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident suferit în Staţiunea Straja. Zidul unei construcţii la demolarea căreia bărbatul lucra s-a prăbuşit peste el.

O parte din elementele de construcţie ale unei clădiri din zona montană Straja s-au prăbuşit peste un tânăr care lucra la demolarea acesteia şi l-au accidentat grav. „Este vorba de un bărbat de 30 de ani care a suferit un traumatism cranian, în timp ce lucra la demolarea unei construcţii în Straja.


Pentru salvarea lui a intervenit echipajul de prim ajutor al Gărzii Lupeni. Pacientul, care era inconştient, a fost preluat de pompieri şi transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Lupeni, apoi dată fiind starea lui a fost adus la spitalul din Petroşani”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, citată de adevarul.ro.

Potrivit unor informaţii obținute de sursa citată, tânărul muncea la demolarea une construcţii a teleschiului din Straja. „În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările urmând a fi efectuate de Parchet şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.