ASU Politehnica, pregătită din toate punctele de vedere pentru derby-ul cu UTA....

ASU Politehnica, pregătită din toate punctele de vedere pentru derby-ul cu UTA. Sorin Brîndescu: ”Ne dorim să jucăm și la anul cu ei”

0
DISTRIBUIȚI
UTA – ASU Poli, 1-1 în tur

Partida de duminică dintre ASU Politehnica și UTA Bătrâna Doamnă e tratată ca un eveniment sportiv extrem de important. ”Băieții în ghete” sunt montați să încurce planurile de promovare ale arădenilor și să le ofere astfel o mare bucurie suporterilor. Organizatorii și-au luat măsuri suplimentare de siguranță în condițiile în care la meci sunt așteptați peste zece mii de spectatori pe ”Dan Păltinișanu” iar cele două galerii sunt rivale.

Timișorenii au remizat oarecum surprinzător în tur, scor 1-1, într-un joc ”nămolos” disputat pe arena ”Motorul” din Aradul Nou. ”E clar un joc al orgoliilor, de trei puncte până la urmă. E important de știut că a fost tratată cu aceeași seriozitate ca și orice altă partidă din competiției. Știm ce înseamnă un Poli – UTA. Sperăm la o victorie și organizarea să fie desăvârșită. Știind relațiile dintre cele două galerii”, a delarat Marius Cociu, managerul sportiv al lui ASU Poli.

”E foarte clar că duminică, de la ora 19.00, vor fi două jocuri. Unul pe teren, altul în tribună. Ambele dorim să se desfășoare în spiritul fairplay-ului și corectitudinii și spotivității bineînțeles. Cea mai bună să câștige. Noi ne dorim să fim noi aceia. Vrem să detensionăm atmosfera, sperăm să vnă lumea în număr cât mai mare, să-și îndrepte fața spre acest fenomen. Sperăm să nu se depăească limitele fairplay-ului, nu dorim acest lucru nici în tribună, să nu se ajungă la incidente”, a spus și Sorin Brîndescu, tehnicianul ”Băieților în ghete”.

Pe lângă numărul mare de spectatori așteptat pe ”Dan Păltinișanu” la duelul dintre ASU Politehnica și UTA Bătrâna Doamnă, organizatorii s-au gândit și la măsurile de siguranță pentru ca lucrurile să nu degenereze între cele două galerii rivale.


”Toată lumea e implicată, ne așteptăm să apară probleme, dar cred că organizarea nu va avea de suferit. Și pentru a preîntâmpina scurticircuite legate de comportarea celor două galerii. Dacă nu reușim cred că intervenția va fi mai mult decât propice. Ne dorim un spectacol”, a subliniat Marius Cociu, managerul sportiv al bănățenilor. Acesta a anunțat în jur de 5.000 de bilete deja vândute pentru duelul de duminică.

Două absențe la ASU Poli. UTA, fără marcatorul din tur

Jucătorii lui ASU Poli s-au bucurat de un weekend liber săptămâna trecută, deoarece au câștigat la masa verde duelul cu retrasa Tărlungeni. Sorin Brîndescu a lipsit la începutul săptămânii datorită cursurilor de la FRF, dar e convins că programul a fost normal alături e restul stafului: ”Am avut discuții legate de intensitate pentru ca duminică să fim în formă maximă”.

Amfitrionii nu vor putea miza pe experimentatul Ioan Mera (suspendat) și tânărul atacant Darius Neamțu (accidentat). ”În retur Mera s-a impus, a ridicat nivelul de joc, de moral, e un jucător de experiență, cu personalitate, care s-a impus, în jurul lui s-a clădit puțin jocul echipei. Ne lipsește dar avem soluții pentru a-l înlocui… Poate să fie cu două tăișuri, rezultatele din ultimul timp ne-au dat mai multă încredere, speranță, să acumulăm puncte, suntem mai relaxați că am scăpat de grija retrogradării. O să fie o presiune pe noi, una pozitivă ne-o dorim. În același timp cei de la Arad au nevoie mare de victorie la Timișoara… Noi ne dorim să-i surprindem și să-i taxăm, să-i învingem, meciurile acestea sunt foarte spectaculoase și de aceea ne dorim să jucăm și la anul cu ei”, a precizat Brîndescu.

Interesat e că de-a lungul returului UTA și-a micșorat lotul. A surprins despărțirea de Cristian Andor, chiar cel care a egalat în derby-ul din tur. ”M-a surprins decizia de a renunța la Andor, a luat cartonașul roșu, nu știu problemele avute acolo, dar au în schimb jucători foarte buni. Precum Adrian Petre, nu știu dacă a făcut 18-19 ani și marchează atâtea goluri, Strătilă, Curtuiuș”, a conchis ”principalul” lui ASU Poli.

Partida ASU Politehnica Timișoara – UTA Bătrâna Doamnă se dispută duminică, de la ora 19.00, pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”, în runda a 35-a a Ligii a II-a. Arădenii sunt pe locul 2, dar au un meci în plus față de Sepsi Sf. Gheorghe, grupare care are doar un punct în minus. În timp ce alb-violeții se clasează pe locul 13, departe de orice griji pe final de sezon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.