Aura Danielescu: „Cea mai mare problemă pentru învățământul primar și cel preșcolar...

Aura Danielescu: „Cea mai mare problemă pentru învățământul primar și cel preșcolar este cea a spațiilor”. De ce a depus un grup de părinți o plângere VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a fost invitata din această seară a emisiunii PRESSALERT LIVE. În studioul HDV s-au dezbătut problemele de infrastructură și nu numai pe care le are învățământul preșcolar, dar și cel primar. Cu o volubilitate deja caracteristică atunci când vine vorba de vorbitul liber, Aura Danielescu a admis hibele existente și anul acesta.

„E o problemă pe care cu toții o cunoaștem, cea a spațiilor. Presează nu doar pe învățământul primar, dar și la grădinițe avem probleme legate de spații. Am putea crea grupe, norme, problema este că nu avem unde să introducem, nu avem suficient spațiu. Este în consultare publică un ghid pe una din axe, care ar permite pe POR (Programul Operațional Regional), să extindem aceste grădinițe. Am cerut Primăriei Timișoara să comunice în scris care sunt acele unități ce se pot extinde. Sunt momente în care lucrăm foarte bine cu administrația locală, dar și momente când lipsa de comunicare este foarte mare”, a specificat Aura Danielescu.

Grădinița Nikolaus Lenau este printre cele mai „vânate” din Timișoara. „La Lenau e cea mai mare bătaie pe locuri. Pe lângă criteriile generale legate de frați, surori care sunt deja înscriși în învățământul preșcolar, care sunt firești, încercăm să le oferim copiilor orfani, crescuți de un singur părinte, cu o formă de handicap, cu care și așa viața a fost suficient de crudă, un avantaj la înscriere. La Lenau sunt și criterii specifice, transparente, corecte, aduse la cunoștință din timp, pe care să nu existe obiecții. Dacă le cunoaștem din timp transparența ar trebui să primeze. Părinții cunosc că atât pe secția cu predare în limba germană, dar și pe cea maternă, avem o problemă cu cadrele didactice. Cu cât cererea este mai mare, cu atât suntem în deficit mai mare de oameni”, a menționat inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu.

În ceea ce-i privește pe părinții care aleg să-și înscrie copiii la instituțiile private, Aura Danielescu a spus că „ele sunt societăți comerciale, trebuie să fie foarte atenți părinții.


Când mergi să îți înscrii propriul copil, nu trebuie să te gândești doar la facilitatea pe care o oferă acea instituție. Părintele are și datoria de a se interesa înainte, să consulte site-ul inspectoratului școlar”. În fiecare an, când vine momentul înscrierilor, se creează o adevărată tevatură, mai ales în rândul celor mai solicitate instituții de învățământ. „Există o plângere la Liceul Pedagogic din Timișoara. Un grup de părinți, dintre cei ai căror copii au fost respinși, din mai multe motive, deși nu le-au contestat în perioada de dezbatere publică. Existând criteriul proximității locului de muncă față de școală, au fost foarte multe adrese ale acestora ivite dintr-o dată, pe aceeași stradă și la numere foarte apropiate. Noi nu am avut pârghiile necesare și nici nu suntem organe de anchetă ca să verificăm. Când ne-am deplasat de la inspectorat erau mai multe nemulțumiri. Existau și criterii pe care inspectoratul nu le-a vizat”, a declarat Aura Danielescu.

Au fost discutate și problemele particulare ale unor școli din Timișoara. „La Școala Generală nr. 21 profesoara de matematică lipsește, pe motive medicale, de la sfârșitul lunii februarie. Părinții au făcut sesizări, însă boala nu o cere nimeni. Cadrul didactic a depus la unitatea de învățământ, fără să analizez, concedii medicale întrerupte, de la mai mulți specialiști, pe problemele pe care le are. Modul în care îi sunt acordate acestea nu ne dau voie din punct de vedere legislativ să scoatem postul la concurs. Copiii din acea clasă au făcut trei dintre cele patru ore cu un cadru didactic calificat. Apar astfel de chestiuni și suntem solidari, le acoperim, chiar dacă profesorii nu sunt plătiți pentru acele ore”, a menționat Aura Danielescu.

În total, pe toată raza județului Timiș, peste 1.400 de locuri sunt libere în învățământul preșcolar, dar problemele sunt departe de a fi încheiate. „Peste 1.400 de locuri sunt disponibile acum, dintre care aproape 420 în zona urbană. Nu s-au terminat situațiile problematice la nivelul claselor pregătitoare. Vin de la Lenau cu reclamatii, de la Pedagogic, care nu-și doresc alt loc de învățământ, doar prima lor opțiune. Comisia județeană de înscriere în învățământul primar e obligată să găsească soluții pentru părinții ai căror copii nu sunt înscriși. Nu sunt foarte mulți, însă avem problema celor de la Lenau care vin în audiență săptămânal, care spun că nu ar trebui ca un copil de 5 ani să fie supus unei testări de cunoaștere a limbii, pentru că poate avea blocaj emoțional în acele momente”, a conchis Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, la PRESSALERT LIVE.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.