Bani furați de un jefuitor de turiști, RECUPERAȚI de polițiști. Cum a...

Bani furați de un jefuitor de turiști, RECUPERAȚI de polițiști. Cum a încercat să scape suspectul

0
DISTRIBUIȚI

Vigilenţa oamenilor legii a dus la recuperarea a mai multe sute de euro furate de un bărbat dintr-o pensiune din Poiana Mărului. Hoţul a fost reţinut în trafic, după ce poliţiştii au instituit un filtru între localităţile cărăşene Zăvoi şi Măru.

Sâmbătă, în data de 20 mai, după lăsarea întunericului, administratorul pensiunii unde a avut loc furtul a alertat 112, după ce o persoană nerecunoscută a sustras 550 de lei şi 500 de euro dintr-o cameră a pensiunii.


Suspectul şi-a făcut drum pe geam şi a fugit la bordul unui taxi.

Poliţiştii din Oţelu Roşu au instituit un filtru la intersecţia DN68 cu DJ 683, între localităţile Zăvoi şi Măru, iar un echipaj s-a îndreptat către locul faptei. Maşina la bordul căreia a încercat să scape autorul jafului a fost oprită între localităţile Măru şi Măgura, bărbatul aflându-se pe scaunul din dreapta şoferului. În vârstă de 27 de ani, acesta a fost identificat, iar sumele de bani au fost recuperate şi restituite păgubitului.

Bărbatul este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale.

Banii sustrași au fost restituiți părții vătămate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.