Conducerea centrală a CFR Marfă și cea din Timișoara, vizate de o...

Conducerea centrală a CFR Marfă și cea din Timișoara, vizate de o amplă acțiune a DIICOT UPDATE 10 Fostul director al CFR Marfă, reținut FOTO și VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Operațiune de proporții a DIICOT Timișoara în această dimineață după ce polițiștii de la „Crimă Organizată” împreună cu cei de la DGA au descins, în paralel, la 60 de locații din Timișoara și București. Perchezițiile vizează o grupare suspectată de faptul că a prejudiciat bugetul de stat cu milioane de euro după vânzarea a mii de vagoane vechi a CFR Marfă. Investigațiile au scos la iveală faptul că, în ultimii ani, divizia CFR Marfă Timișoara a vândut vagoanele fabricate din oțel la preț de fier vechi, cumpărătoare fiind aceleași societăți comerciale.

În această dimineață, anchetatorii au descins la sediul central al CFR Marfă din București, la sediul din Timișoara, la firmele beneficiare ale contractelor, dar și la locuințele celor 30 de suspecți care urmează să fie aduși la audieri. Printre cei vizați de anchetă se află șefii companiei naționale CFR Marfă, dar și cei ai centrului zonal de la Timișoara. Anchetatorii însoțiți de trupele speciale ale Jandarmeriei au descins la sediul de lângă Gara de Nord din Timișoara, la ultimul etaj al clădirii fiind și locuințele de serviciu unde stau unii dintre suspecți. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 Conform DIICOT ”în cursul anului 2016, la nivelul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă ”CFR MARFĂ” S.A, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC REMAT SA CĂLĂRAȘI a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate. Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri București, în baza procedurii de licitație deschisă nr.162/2016 inițiată de S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A, a unui număr de 2450 de vagoane pe roți, la preț de fier vechi, deși, în conformitate cu standardele în materie, deșeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), categorii de deșeuri cu o valoare de piață net superioară. Manopera frauduloasă a fost premeditată de factorii de decizie din cadrul S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A în conivență cu reprezentanții SC REMAT SA CĂLĂRAȘI. S-a constatat că, deși oferta de vânzare inițiată de S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul SC REMAT SA CĂLĂRAȘI a menționat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2450 de vagoane. Prin Nota de fundamentare a HG nr.659/2016, prin care era aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2016 al S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A, era prevăzut și prețul care se anticipa a fi încasat în urma scoaterii la licitație a celor 2450 de vagoane. Și în acest caz, se constată că reprezentanții S.N.T.F.M. ”CFR MARFĂ” S.A au avansat însă un preț de vânzare calculat pentru deșeurile de fier vechi, cu omiterea faptului că deșeurile provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria “deșeu fier vechi greu” și “deșeu fier vechi special” (oțel), având o valoare de piață superioară”.

Deși chiar în nota de fundamentare se prevedea că “pentru a mări șansele de valorificare, vagoanele aprobate la casare vor fi scoase la licitație pe loturi mai mici care să permită participarea la licitație a unui număr mai mare de potențiali clienți”, s-a ales varianta scoaterii la vânzare a tuturor vagoanelor într-un singur lot, singurul ofertant fiind firma din Călărași. ”Prețul de achiziție a fost de 120 euro/tona de fier vechi, în condițiile în care prețul mediu practicat pentru “deșeu fier vechi greu” era de 175,88 euro/tonă, iar pentru “deșeu fier vechi special” (oțel) era de 218,90 euro/ tonă. Rezultă că prin această manoperă s-a realizat practic o subevaluarea a bunurilor cu 82,42% în cazul “deșeurilor fier vechi special” (oțel) și cu 46,56% în cazul “deșeurilor fier vechi greu”,, se arată în comunicatul DIICOT. Prejudiciul este de peste 6,3 milioane de euro. Întreaga conducere executivă a CFR Marfă – directorul general Mihuț Constantin Crăciun, directorul operațiuni dezvoltare, Daniel Ciobanu, directorul departamentului vânzări – trafic Eugen Tudor, directorul economic – Financiar Pavel Bărculeț, managerul juridic Silviu Valeriu Costea, directorul trafic Constantin Alupoaie, directorul vagoane Florin Enache, șeful Biroul Urmărire Contracte Mariana Căpățână, șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu – va fi adusă la audieri la sediul DIICOT Timișoara, alături de ceilalți suspecți. Aceștia sunt acuzați de constituirea a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

Demn de remarcat este faptul că unii angajați ai CFR Marfă au refuzat să facă parte din comisiile de casare după ce, printr-un document al conducerii centrale, se solicita faptul ca în documente să nu fie trecute exact cantitățile de metal, ci doar fier vechi.

Fostul manager Mihuț Constantin Crăciun a fost numit în funcție în aprilie 2016 (fiind schimbat în decembrie), fiind anterior, pentru câteva luni, consilierul prim-ministrului Dacian Cioloș pe probleme de economie și transport. În trecut, acesta a fost manager general la mai multe firme importante din mediul privat, cum ar fi Coca-Cola România, Red Bull România, Bulgaria și Moldova sau Kandia Dulce.
UPDATE 2 Primii suspecți au ajuns la audieri la sediul DIICOT Timișoara, declarând, la întrebările jurnaliștilor prezenți, că nu știu nimic despre vânzarea vagoanelor.

UPDATE 3 CA al CFR Marfă va numi o conducere interimară a societăţii, în contextul anchetei DIICOT. Reprezentanţii CFR Marfă menţionează nu pot face alte declaraţii, întrucât ancheta este în curs de desfăşurare.

„Contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul dosarului anchetat de DIICOT are ca obiect valorificarea prin vânzare a fierului vechi provenit din tăierea a 2.450 de vagoane de marfă care îndeplinesc condiţiile de casare şi care nu mai prezintă utilitate funcţională în condiţiile concrete ale activităţii proprii”, precizează CFR Marfă în comunicat.

UPDATE 4 Un al doilea „lot” de persoane a ajuns la audieri la sediul DIICOT. „Cei de la sucursală ne-au înștiințat că au băgat în cont 5 miliarde de euro și că urmează să taie 200 de vagoane pe Regionala Timișoara. Noi atâta am făcut din partea reviziei, doar am verificat osiile și seriile, fiecare vagon să fie tăiat în parte. Osiile sunt din oțel special, vagoanele erau de casare, ruginite, putergaiuri, mai departe nu vă pot spune, că nu știu”, a declarat unul dintre cei audiați înainte de a sta de vorbă cu procurorii.

UPDATE 5 SC Remat SA Călăraşi, care a cumpărat cele 2.450 de vagoane subevaluate de la CFR Marfă prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, este deţinută de Tawil Group, un grup de firme cu capital integral privat condus şi coordonat de familia libaneză Tawil din anul 1964, transmite evz.ro.

Tawil a devenit acţionar majoritar la Remat Călăraşi în 1998, când societatea a fost privatizată.


Obiectul principal de activitate este colectarea si valorificarea deseurilor feroase şi neferoase. Remat Călăraşi are o capacitate de procesare de 9.000 de tone/lună. Începând cu anul 2001, S.C. Remat S.A. Călăraşi a înregistrat profit, obţinând locul 1 în fiecare an, pentru domeniul de activitate cod CAEN 3832 (recuperarea materialelor reciclabile sortate), în funcţie de numărul de salariaţi, profitul net şi cifra de afaceri. S.C. Remat S.A. Călăraşi, a mai obţinut şi Diploma de Excelentă din 3 în 3 ani.

Grupul de firme are afaceri în aproape toată România: Remat Prahova, Remat Călăraşi, Tawil Metal Recycling Deva, dar şi mai multe complexe industriale: Almet Năvodari, Pheornix Medgidia, Arosda Industries (firmele produc aliaje de aluminiu şi producţia de construcţii metalice).

Pe 23 iunie 2015, o acţiune a poliţiştilor a vizat grupul de firme al familiei Tawil. Peste 600 de poliţişti au descins în Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Vâlcea, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa, fiind suspiciuni de evaziune fiscale şi spălare de bani, după ce au fost înregistrate achiziţii fictive de fier vechi la 47 de firme-fantomă, prejudiciul produs fiind estimat la 10 milioane de euro.

UPDATE 6 În urma audierilor, primele șapte persoane au fost reținute, aceștia fiind conducerea sucursalei Timișoara a CFR Marfă și președinții comisiilor de casare din cadrul sucursalei.

UPDATE 7 În total 10 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, după prima „rundă” de audieri. La sediul DIICOT Timișoara urmează să ajungă și suspecții aduși de la București.

UPDATE 8 Primele două mașini cu persoane din conducerea CFR Marfă aduse la audieri din capitală au ajuns la Timișoara, sub escorta Direcției Generală Anticoruoție. Practic toți procurorii de la DIICOT Timișoara sunt la datorie, astfel că audierile se desfășoară „pe bandă rulantă”. Alte persoane din „lotul” de la București, printre care și fostul director general Mihuț Constantin Crăciun, sunt încă pe drum.

UPDATE 9 Primii trei șefi din conducerea centrală a CFR Marfă au fost reținuți pentru 24 de ore. La ora 01.05, la sediul DIICOT Timișoara a ajuns și ultima mașină a DGA care i-a adus la audieri pe fostul director Crăciun și doi dintre foștii săi adjuncți. Fostul consilier personal al lui Cioloș nu a răspuns la nicio întrebare a jurnaliștilor. Audierile continuă.

UPDATE 10 Audierile maraton s-au terminat, joi dimineața, la ora 4,30, când ultimii dintre cei 20 reținuți au fost dus în arest. Printre cei care vor sta 24 de ore după gratii se află și fostul director general al CFR Marfă, Mihai Crăciun.

Foto: Constantin Duma

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.