Eveniment caritabil pentru sprijinirea a doi tineri cu rezultate deosebite din Timiș....

Eveniment caritabil pentru sprijinirea a doi tineri cu rezultate deosebite din Timiș. Cum poți ajuta

0
DISTRIBUIȚI

medalii fizica olimpiade nationale

Un tânăr practicant de karate, campion național în ultimii doi ani, și un pianist de geniu din județul Timiș au nevoie de susținere pentru a putea obține în continuare rezultate remarcabile. Astfel, Asociația ProDurabil s-a gândit să le dea o mână de ajutor, motiv pentru care organizează, la Timișoara, cea de-a doua ediție a evenimentului caritabil “Trandafirul Roz”.

În cadrul acțiunii care va avea loc în data de 29 mai, ora 18.00, la Hotel Timișoara, se vor strânge fonduri în beneficiul celor doi tineri deosebit de talentați.

“Membri asociaţiei mizează pe implicarea comunităţii şi a oamenilor cu suflet mare, pentru a putea susţine cel mai premiat şi apreciat tânăr karateka, Călin Claudiu, elev la Liceul cu Program Sportiv ”Banatul”, campion național în 2016 și 2017, şi pe Lucas Kohl care are toate șansele să devină un nou Lang Lang, pianist de geniu considerat fenomen pe întreaga planetă.


Doi tineri, talentaţi , muncitori, dedicaţi, pasionaţi, două valori în sport şi artă, doi tineri de viitor care au nevoie de susţinere pentru a continua parcursul lor de excepţie”, transmit organizatorii.

Programul evenimentului caritabil cuprinde un târg cu vânzare de obiecte handmade, o licitație și un spectacol cu muzică și dans. Cu banii strânși, Asociația ProDurabil își propune să cumpere un instrument muzical pentru Lucas Kohl și să acopere cheltuielile de deplasare la competițiile naționale și internaționale la care participă cei doi tineri cu rezultate excepționale.

Mai multe informații despre evenimentul caritabil “Trandafirul Roz” sunt disponibile AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.