Organizatorii Festivalului PLAI, echipa de voluntari a Centrului Cultural PLAI din Timişoara, au anunţat că pentru ediţia din acest an a evenimentului – care va avea loc între 8 şi 10 septembrie – se pregătesc o serie de noutăţi.
Surpriza ediţiei va fi oferită de componenta arhitectură care va redefini formatul PLAI: publicul va avea parte de experienţe noi, va putea admira sculpturi care vor transforma tărâmul PLAI în cea mai dorită locaţie de weekend în septembrie. “Anul acesta vom surprinde publicul cu un alt tip de amenajare a festivalului PLAI. Timişoara va fi din nou un deschizător de drumuri în organizarea de evenimente. În septembrie vom surprinde publicul cu un format nou şi diferit de ceea a cunoscut până acum. Instalaţiile pe care le pregătim vor creşte dorinţa celor prezenţi de a rămâne în locaţie ca să se poată bucura de tot programul PLAI”, a spus Diana Giurea, arhitect responsabil de amenajarea provizorie de pe durata festivalului.
Organizatorii mai spun că tot pentru prima dată în România, la Timişoara va fi prezent unul dintre cele mai performante teatre din Europa, cu spectacole interactive, foarte îndrăgite de public.
“Suntem încântaţi că am ajuns în acest moment al organizării, cel în care anunţăm deschiderea fictivă a casei de bilete pentru PLAI. Ediţia din acest an este conturată, vom avea foarte multe lucruri noi de comunicat şi de arătat. Anul acesta PLAI va veni cu multe surprize şi experienţe noi, pe care ni le-au inspirat proiecte similare din Europa şi din lume, care sunt foarte apreciate de public. Pentru ca oricine să poată spune #plaiepersonal, anunţăm o lună de early bird, cu un preţ foarte mic pentru abonament. Este invitaţia noastră pentru tineri, pentru familii, pentru publicul fidel, pentru cei care cunosc PLAI, dar şi pentru cei care sunt curioşi să trăiască emoţiile festivalului pentru că au auzit de la alţii cât de fain e”, a declarat Deea Rădulescu.
Până în data de 15 iunie, se pot cumpăra abonamente pentru toate cele trei zile de festival, la preţul de 58 de lei. Valoarea abonamentului în perioada early bird este mai mică decât preţul biletului pentru o zi, disponibil în septembrie, când va avea loc festivalul, în perioada 8-10 septembrie. Abonamentul asigură accesul la toate evenimentele dedicate publicului. Abonamentele se pot cumpăra prin Eventim, librăriile Cărtureşti sau la Ambasada.