Guvernul Grindeanu, 7 milioane de lei pentru corpul B de la Spitalul...

Guvernul Grindeanu, 7 milioane de lei pentru corpul B de la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu”. Pentru ce vor fi folosiţi banii

0
DISTRIBUIȚI

spitalul de copii

Veşti bune din partea guvernului Grindeanu, pentru toţi locuitorii din zona de vest a ţării. Ministerul Sănătăţii a alocat nu mai puţin de şapte milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la corpul B al Spitalului de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. Construirea unui nou corp de clădire la spital a fost proiectul cu care Sorin Grindeanu a candidat pentru un mandat de deputat în anul 2012.


Până acum, lucrările au fost realizate în mare parte cu bani de la bugetul local al Timişoarei.

“Am promis, încă din campania electorală, că voi face toate demersurile pentru ca unitatea sanitară să obțină fondurile pentru continuarea lucrărilor la corpul B. Întâlnirile și discuțiile avute cu reprezentanții Ministerului Sănătății au avut succes și primii bani au fost alocați. Aceasta demonstrează că ceea ce promitem și facem. PSD își respectă cuvântul dat, iar guvernul Grindeanu cunoaște prioritățile Timișului”, a declarat deputatul de Timiș, Bianca Gavriliță.

Noul corp de clădire va avea opt nivele, o suprafață utilă de 8.055 mp, peste 150 de paturi și va fi legat de actuala clădire printr-o pasarelă.

“Spitalul “Louis Țurcanu” va rămâne una dintre prioritățile actualului mandat. Am început deja demersurile pentru a identifica fondurile necesare dotării unități pe care constructorul s-a angajat să o finalizeze în 2018. Sunt convinsă că având sprijinul premierului Sorin Grindeanu și cu ajutorul celorlalți colegi parlamentari social-democrați din Timiș vom reuși să găsim resursele necesare achiziționării de aparatură medicală de ultimă generație. Le cer însă și parlamentarilor din celelalte partide să vină alături de noi și să contribuim împreună la punerea în funcțiune a celei mai noi și mai moderne unități spitalicești din vestul României”, a adăugat Gavriliță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.