Infracțiuni ÎN SERIE: un bărbat a fost prins conducând BĂUT o mașină...

Infracțiuni ÎN SERIE: un bărbat a fost prins conducând BĂUT o mașină FURATĂ. Vezi unde l-au oprit polițiștii

0
DISTRIBUIȚI

Un bărbat a încercat săşi facă de cap în trafic. Cu speranţa că va scăpa basma curată, individul în vârstă de 39 de ani s-a urcat la volanul unei maşini care a fost reclamată ca fiind furată şi a început să gonească pe străzile din Arad.

Originar din Vinga, bărbatul a fost depistat de poliţiştii Biroului de Ordine Publică la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce conducea pe Calea Timişorii.


Autoturismul pe care-l conducea fusese furat cu doar puţin timp înainte din zona Pieţei Catedralei.

Duhnind a alcool, poliţiştii au trecut la testarea sa cu aparatul etilotest, constatându-se înainte că nu deţinea permis de conducere. Acesta nu s-a supus testului, astfel că a fost condus la Spitalul Judeţean Arad pentru recoltarea probelor biologice, dar tot a evitat să se supună procedurii.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a celor petrecute. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, refuzul de recoltare de probe biologice și conducere pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.