Nicolae Robu a renunţat la desfiinţarea Direcţiei de Asistenţă Socială, după ce...

Nicolae Robu a renunţat la desfiinţarea Direcţiei de Asistenţă Socială, după ce a fost avertizat că încalcă legea. Ce spune primarul

0
DISTRIBUIȚI

Tensiuni în şedinţa de plen de ieri, de la Consiliul Local Timişoara, unde proiectul privind înfiinţarea Direcţiei de Asistenţă Socială, care viza desfiinţarea actualei structuri a stârnit nemulţumiri. A luat cuvântul şefa Direcţii de Asistenţă Socială Comunitară, Maria Stoianov (foto), care a atenţionat că adoptarea proiectului introdus în plen pe ordinea suplimentară de zi ar fi ilegală, dat fiind faptul că nu se cunosc urmările desfiinţării direcţiei pe care o conduce.

„Proiectul este legal are şi avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi drept urmatre cine e funcţionar public va rămâne funcţionar public şi drept urmare vor fi doar schimbări de aşezare internă bineîneţeles la nivelul funcţiilor de conducere care sunt altfel pentru direcţiile de la acest nivel gândite faţă de până acum. Nu sunt motive să îl retragem, vă aduc aminte că de un de zile tot încercăm să reformăm zona socială. Vrem să o facem să meargă mai bine. Nu are nimeni intenţii de a da pe nimeni afară, ba dimpotrivă, va trebui să mai angajăm persoane, însă vrem să facem să meargă lucrurile mai bine, mai funcţional. Nu suntem pripiţi, vă aduceţi aminte că discuţiile pe acest subiect sunt foarte foarte vechi”, a spus primarul Nicolae Robu.

Şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară le-a cerut consilierilor să respingă proiectul, pe motiv că acesta nu a putut fi analizat. „Nu au fost analizate toate consecinţele juridice ale acestei hotărâri de consiliu local şi drept urmare aţi face un lucru ilegal”, a spus Stoianov.

„Una din consecinţe este că nu veţi mai fi dumneavoastră directoare, dar acesta nu este un motiv să ţinem pe loc o structură atât de importantă.


Nu putem face structurile pentru ca cineva să fie veşnic într-o poziţie şi când lucrurile nu merg bine. Nu se face nimic ilegal, există toate avizele de legalitate acum, iar la punerea în practică atunci când anumite persoane vor fi mişcate de pe o poziţie pe alta tot cu aviz de legalitate se vor face, că nu e nimeni inconştient să facă ilegalităţi. Dar nu merge că fiecare trebuie să stea pe poziţia care e placul mişchilor lui”, a adăugat Robu.

După ce directoarea a atenţionat că desfiinţarea unei structuri nu se poate face fără o dezbatere publică, Robu a decis să scoată proiectul de pe ordinea de zi. Ulterior, primarul a explicat pentru jurnalişti că „Am retras proiectul care prevede punerea în practică a unor idei vechi pe care le-am tot discutat, pentru care a fost şi dezbatere publică în urmă cu mai multă vreme şi pentru care am obţinut şi avizul ANFP, pentru că nu era acum chiar aşa o urgenţă dacă un an şi ceva nu l-am pus în practică nu era o urgenţă să se pună astăzi. Eu am vrut să dau un semnal că nu e necesar să se pună la vot numai acele lucruri care sunt urgente şi acest proiect nu era urgent aşa că am vrut să se mai poată lămuri unii oameni deşi nu prea văd cu ce, că nu sunt lucruri noi”.
Proiectul privind desfiinţarea structurii a mai fost introdus şi anul trecut pe ordinea suplimentară a unui plen, însă nu a fost votat. La acea dată primarul Robu a fost acuzat că vrea să facă o singură structură de asistenţă socială pentru a o numi şef pe liberala Rodica Cojan, soţia şefului Direcţiei Poliţiei Locale şi managerul Centrul Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.