PROTEST spontan la Finanțe. Vezi de ce sunt nemulțumiți angajații

PROTEST spontan la Finanțe. Vezi de ce sunt nemulțumiți angajații

0
DISTRIBUIȚI

Aproximativ 250 de angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad au protestat, în această dimineață, timp de o oră, transmite arq.ro.

Conform sindicaliștilor, protestul a fost unul spontan și este legat de legea salarizării unice.


Grila de salarizare prevăzută de lege este considerată inechitabilă de către angajați, pentru că cei din teritoriu ar urma să aibă salarii mult mai mici decât cei din structurile centrale, precum Ministerul Finanțelor sau ANAF.

Proteste similare au avut loc, în ultimele zile, și în alte județe, iar sindicaliștii amenință cu o grevă generală.

În Arad s-a protestat doar în sediul de pe bulevardul Revoluției, activitatea fiind blocată complet între orele 8.30 și 9.30. Aproape o sută de arădeni au fost nevoiți să aștepte pe holuri reluarea activității ghișeelor. Mulți alții au plecat, preferând să revină după încheierea protestului sau în zilele următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.