Sârbii ar putea veni să lucreze pentru firmele din județul Timiș, care...

Sârbii ar putea veni să lucreze pentru firmele din județul Timiș, care duc lipsă de personal. Ce pași mai trebuie făcuți

0
DISTRIBUIȚI

În județul Timiș ar putea veni să lucreze nu doar români din diferite județe ale țării, ci chiar și cetățeni din Serbia. Anul trecut, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a semnat cu cea din Vojvodina un acord privind accesul pe piața din România a forței de muncă, ce facilitează angajarea cetățenilor sârbi. Însă, acordul nu a fost încă implementat, pentru că legislația nu a fost modificată, avertizează Florica Chiriță, directorul general al Camerei de Comerț Timiș.

Ieri, la sediul instituției din centrul Timișoarei a fost organizată o masă rotundă în domeniul turismului, la care au participat firme din Vojvodina și din Timiș.

„În urmă cu câteva săptămâni, Camera de Comerţ şi Industrie Vojvodina, împreună cu Agenţia de Dezvoltare din Vojvodina au încheiat un acord de colaborare cu Camera de Comerţ din Timiş.


Avem câteva obiective la care lucrăm, ca urmare a acestui acord suntem la acest eveniment organizat împreună cu Camera de Comerţ din Vojvodina şi Agenţiile de Turism. De asemenea, un alt acord privind accesul pe piaţa din România a forţei de muncă semnat în anul 2016, facilitează angajarea cetăţenilor sârbi. Nu este încă implementat acest proiect, dar facem toate demersurile ca acesta să fie pus în aplicare conform normelor legale. Ştiu că astăzi sunt aici firme de turism care îşi doresc o colaborare cu firmele din Timişoara, dar poate aveţi în obiectivul dumneavoastră să recrutaţi forţă de muncă”, a afirmat Florica Chiriță.

La evenimentul organizat de Camera de Comerț Timiș a participat și Irena Radojicic, consulul Republicii Serbia la Timișoara, care a precizat că se încearcă atragerea a cât mai mulți turiști din județul nostru în Vojvodina.

„Noi deja avem o colaborare istorică foarte bună cu Camera de Comerţ Timiş și sunt sigură că în viitorul apropiat va continua această colaborare de success. Ne aflăm la a doua întâlnire, mai întâi la Serbia, întâlnirea la Vojvodina, şi astăzi la Timişoara. În această ordine de idei, ne bucurăm să descoperim potenţialul turistic care este un segment important. Anul acesta potenţialul turistic al Vojvodinei este prezentat a doua oară la Timişoara, promovarea turistică reliefând faptul că s-a stârnit interesul turiştilor”, a declarat Irena Radojicic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.