Timişoreanca Beck Corlan a lansat un nou videoclip live, alături de oameni...

Timişoreanca Beck Corlan a lansat un nou videoclip live, alături de oameni extraordinari VIDEO

1
DISTRIBUIȚI
Beck Corlan a lansat un nou videoclip live

Beck Corlan a lansat un nou videoclip live la piesa „Mercy“, piesa fiind înregistrată în cadrul unui concert care a avut loc recent în 1740 Music Cafe din Timişoara, eveniment la care alături de ea au mai cântat Marcelle Poaty-Souami (clape), Mircea Ardeleanu Jr. (bass) şi Szekeres Ferencz (tobe). „Am deosebita bucurie şi onorare să colaborez cu oameni extraordinari. Împreună reuşim să legăm lucrurile şi să vi le aducem înaintea ochilor, urechilor şi nu în ultimul rând, a inimilor voastre“, spune artista.


Una din melodiile incluse pe albumul de debut al artistei, „Toate pânzele sus“ a intrat recent şi în campania de sprijinire a muzicii autohtone iniţiată de emisiunea „Dimineaţacrossover“, realizată de Maria Balabaş la Radio România Cultural.

Solista timişoreancă Beck Corlan, pregăteşte pentru viitorul apropiat un nou material discografic cu piese în limba engleză. Acum doi ani, Beck a lansat albumul de debut „Poduri de Pace”, care cuprinde 12 piese compoziţii în limba română, disc care a avut parte de o primire cât se poate de bună din partea fanilor. „Pentru 2017 în primul rând îmi doresc să activez cât de mult pot. Asta însemnând concerte în ţară, afară dar şi virtual. Îmi doresc să dau imagini câtorva piese noi pe care le avem în repertoriu. Plănuim lansarea CD-ului în limba engleză şi urmărim câteva evenimente din afara României, unde vom participa cu interes şi onoare“, ne-a declarat Beck Corlan.

Solista a susţinut cu câteva zile în urmă un concert în cadrul unei întâlniri iniţiate de platforma Café 21, un spațiu menit să înlesnească schimbul cultural, în care au luat cuvântul Valerij Jurešić din Rijeka şi Călin Rus, și unde discuţiile au fost moderate de Simona Neumann – director executiv TM2021 şi Chris Torch – director artistic TM2021.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.