Zile negre pentru marile magazine care trişează la preţuri şi vând produse...

Zile negre pentru marile magazine care trişează la preţuri şi vând produse stricate: prefectul de Timiş a ordonat controale de la OPC

0
DISTRIBUIȚI

Un preţ la raft şi altul la casă, legume şi fructe stricate sau produse termen de expirare depăşit puse la vânzare – sunt doar câteva din practicile marilor lanţuri de magazine din Timişoara. Iar clienţii nu mai reacţionează doar pe Facebook şi nu se mai mulţumesc doar să primească banii înapoi, ci se plâng şi autorităţilor competente. Aşa se face că nemumăraţi oameni au ajuns să facă sesizări la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, privind situaţiile amintite mai sus.


Lucrurile, însă, nu se schimbă, iar motivul este unul cât se poate de simplu. Cele mai multe plângeri se soluţionează pe cale amiabilă, fără ca magazinele să fie amendate. Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a cerut Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor să efectueze controale pentru depistarea situaţiilor de acest tip, dar şi să sancţioneze comercianţii pentru a-i descuraja de la astfel de practici pe viitor.

„Eu m-am referit la ceea ce înseamnă societăţi comerciale de mare amploare care sunt în judeţul nostru să se efectueze acele controale privind provenienţa produselor, calitatea produselor, dar şi preţul practicat, pentru că aţi văzut că sunt foarte multe reclamaţii din partea cetăţenilor pe motiv că una găsesc pe raft şi cu alta se confruntă când ajung la casa de marcat. Acest lucru nu cred că este permis fiindcă vorbim de societăţi comerciale care au activitate în toată Europa”, a declarat Băcală.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.