Reacţie fermă a vicepreşedintelui PNL Ben Oni Ardelean la atacurile lui Nicolae Robu la adresa sa. Amintim că Ardelean a susţinut echipa condusă de Ludovic Orban în cursa pentru şefia PNL, poziţionându-se în antiteză cu linia decisă la nivelul filialei PNL Timiş de susţinere a candidatului Cristian Buşoi. După ce unii liberali au acuzat că deputatul ar fi absent din filială, fiind mai mereu plecat, acesta a făcut o serie de declaraţii dure.
„Unu: membralitatea nu e pe percepţii şi pe considerente, ci pe dovezi şi evidenţe. Dincolo de asta, în urma aprobării statutului nou, parlamentarii în funcţie sunt chiar cu rangul de vicepreşedinte în filială, adică nu doar membri. Doi: am fost extrem de implicat în această campanie la nivel naţional, pentru că a fost una la nivel naţional, nu local şi tocmai de asta am fost foarte mult prin ţară.
De la judeţe foarte îndepărtate, la judeţe mai apropiate am fost în ţară alături de echipa domnului Orban. Eu sunt în politica naţională considerat un om de încredere şi de cuvânt. Mi-am dat cuvântul vizavi de domnul Orban imediat după vizita mea din America din februarie anul acesta şi mi-am păstrat acest cuvânt dat şi tocmai pentru că am fost considerat cu coloană vertebrală, om de cuvânt şi de caracter, foarte mulţi oameni au încredere în mine. Pentru lucrul acesta după ce domnul Buşoi a intrat în această campanie electorală şi în consider pe Cristi un om de valoare şi prieten (…) nu puteam sub niciun fel de formulă să îmi iau cuvântul înapoi. Aşa cum ştiţi, Cristi Buşoi a intrat foarte târziu în această cursă.
Mai mult de atât, în această campanie nu am sunat, nu m-am întâlnit cu niciunul din delegaţii partidului să le cer să voteze echipa Orban şi să le cer să mă voteze pe mine. (…) Nu puteam să nu îl votez pe domnul Robu, nu puteam să nu îl votez pe Marilen şi mi se pare o chestiune care ţine din nou de caracter şi vreau să menţionez lucrurile acestea pentru că eu chiar dacă în ultima perioadă am fost foarte mult implicat pe extern (…) am militat şi militez pentru cetăţenii Timişului. Voi susţine indicutabil toate proiectele PNL Timiş. Voi rămâne la fel de abordabil, deschis pe dialog, iertător şi gata să lucrez cu toţi oamenii de bine din PNL”, a transmis Ben-Oni Ardelean.