Fundația bunătății: prima organizație umanitară din România postdecembristă, salvare pentru zeci de...

Fundația bunătății: prima organizație umanitară din România postdecembristă, salvare pentru zeci de timișeni fără adăpost

0
DISTRIBUIȚI
Petru Ilieșu

Prima organizație umanitară apărută în România după Revoluția din Decembrie 1989 a fost înființată de revoluționarul Petru Ilieșu, la Timișoara. În prezent, 42 de oameni fără adăpost locuiesc în trei case realizate din donații.

Oameni cu pensii foarte mici, cu handicap, care au rămas fără adăpost, cu povești de viață impresionante, locuiesc în cele trei case construite de Fundația Timișoara ’89. Cazarea este gratuită, precum și cele trei mese pe zi. Petru Ilieșu, fondatorul ONG-ului, se implică trup și suflet pentru ca acest proiect să funcționeze și se gândește cu teamă la ce se va întâmpla după ce el nu va mai fi.

“Ne-am constituit în 30 decembrie 1989. Ne-am adunat câțiva prieteni și ne-am hotărât să facem o societate de caritate, nu am știut exact ce se va întâmpla. Când pornești pe un drum, niciodată nu știi unde ajungi, chiar dacă-ți faci planuri, iar în 1989, era totul o nebuloasă, mult idealism, lipsă de informare”, își amintește Petru Ilieșu.

L-am găsit în biroul său din cadrul Fundației Timișoara ’89, aflată pe str. Martir Gogu Opre, înconjurat de diplome și medalii pe care le-a obținut de-a lungul timpului. Revoluționarul și scriitorul timișorean a ieșit la pensie în anul 1994. De atunci, își dedică majoritatea timpului proiectului său de suflet, prin care încearcă să facă o lume mai bună, să ajute oameni bătuți de soartă.

“În anul 1989, am început, practic, să constituim prima organizație umanitară din România. La început era nebunie, noi făceam distribuire de ajutoare, din donații, care ajungeau la sute, mii de oameni lunar. Veneau transporturi foarte multe la vremea respectivă din străinătate și noi făceam un fel de mediere între delegațiile străine și necesitățile locale”, povestește Petru Ilieșu.

După câțiva ani, Fundația Timișoara ’89 a început să se dezvolte în funcție de necesități, astfel că și-a propus să sprijine persoanele aflate în situații de criză: orfani, bătrâni, persoane cu handicap, fără adăpost, familii aflate la limita sărăciei. De-a lungul anilor, au fost realizate trei case, în care sunt găzduiți gratuit zeci de oameni cu povești triste.

Prima dintre case se numește “Timișoara ‘89”, a doua casă este cea “suedeză”, iar în această lună a fost inaugurată și casa “Lions-Rotary”. Toate locuințele au fost construite din donații, iar Petru Ilieșu se implică voluntar în acest proiect.

“Există sfârșit personal, dar nu sfârșitul proiectului”

“Din anul 1994 sunt pensionar și sunt absolut voluntar în fundație, nu am niciun fel de salariu sau indemnizație. Am independența mea materială și stau de dimineața până seara aici. Ajung o dată pe săptămână să-mi văd nepoții, mama. Asta e viața mea, asta mi-am ales să fac, chiar dacă de multe ori aș prefera să mă opresc, dar nu mai pot. Când începi un lucru ca ăsta, nu mai poți să te oprești. Nu există sfârșit aici, există sfârșit personal, dar nu sfârșitul proiectului. Asta e și o îngrijorare, de fapt, că toți cei care am început proiecte atât de mari și independente ne punem întrebarea cine o să le ducă mai departe”, spune îngrijorat Petru Ilieșu.

Fondatorul Fundației Timișoara ’89 are planuri mărețe și își propune să ajute cât mai mulți oameni aflați în situații limită. Astfel, în perioada următoare, tot din donații ar putea fi realizate și alte case: una “elvețiană” și alta “italiană”. Prin urmare, numărul beneficiarilor ar putea crește de la 42, în prezent, la 57.

“Toate aceste case poartă numele celor care le-au finanțat, respectiv cluburile, organizațiile, sponsorii din străinătate. Anul acesta, sperăm să mai adăugăm încă două proiecte. Va fi un fel de sat european, ca să spun așa, în cadrul unei comunități sociale, fiecare purtând numele țării de unde au provenit fondurile de susținere. Noi numim acest complex social, neoficial, arhipelag”, explică Ilieșu care sunt planurile de viitor.

Majoritatea oamenilor care ajung să locuiască în una dintre cele trei case realizate de Fundația Timișoara ’89 sunt aleși dintre cei care trec pragul adăposturilor de noapte din oraș. Iar Petru Ilieșu are doar cuvinte de laudă la adresa beneficiarilor, despre care spune că sunt “deosebiți” și foarte harnici.

“Cei care sunt aici sunt cu venituri extrem de mici, unii au pensii de 400, 500 de lei. Cu acești bani nu ai nicio șansă se te întreți, sunt oameni în vârstă unii dintre ei. Aici au un parc, comunică, socializează între ei, se autogospodăresc, lucrează fiecare cum poate ceva. Încercăm să ne rezumăm la o categorie care poate fi recuperată, din punctul meu de vedere, stabilizată. Există foarte multe discuții despre felul în care cei de pe stradă pot fi reintegrați. Eu nu împărtășesc cu totul asta, după 27 de ani de activitate în social, trebuie să fiu foarte realist. Dintre persoanele care ajung în stradă, procentul este extrem de mic de recuperare.


Pentru noi este important să stabilizăm situația, ca oamenii să nu cadă mai jos, avem mai mulți tineri care provin din orfelinate și care au un handicap ușor, dar nu pot lucra, nu au unde să meargă. Avem 42 de beneficiari, sunt oameni deosebiți, mulți dintre ei sunt foarte harnici, cu ajutorul lor am reușit să facem lucrările de aici, nu am avut posibilitatea să lucrăm cu firme. Ne-au ajutat foarte mult, sunt oameni cu care zilnic lucrăm: unii gătesc, alții fac curățenie”, povestește fondatorul Fundației Timișoara ’89.

ONG-ul reușește să funcționeze cu sprijinul donațiilor care vin mai ales din străinătate, dar și de la companii din județul Timiș. Și Primăria Timișoara sprijină financiar fundația. Însă, Petru Ilieșu este nemulțumit de birocrație, care îl încurcă mult.

“De la Primăria Timișoara nu solicităm decât simplificarea formalităților birocratice. Avem probleme cu birocrația din toate zonele funcționarilor. Adică orice trebuie să obții, obții cu foarte mare greutate și durează mult. Administrația funcționează greoi. Mă țin deoparte de viața politică, cât pot, pentru că un ONG depinde de bunăvoința politicienilor, a sponsorilor”, explică Petru Ilieșu.

Profesorul dat afară din casă de fiu

“Mă cheamă ca pe sfântul cu ploaia și cu vântul”. Așa se prezintă, zâmbind, Ilie Ardelean, în vârstă de 68 de ani, unul dintre beneficiarii Fundației Timișoara ’89. A ajuns să locuiască într-una dintre casele realizate din donații în urmă cu 14 ani, după ce a fost dat afară de către fiul său din apartamentul cu două camere pe care-l avea în Timișoara.

Ilie Ardelean ne povestește că a fost profesor și a predat, în perioada 1974 – 1992, tehnologie alimentară și publică la un liceu din Timișoara. A plecat în Canada pe “PCR – pile, cunoștințe și relații”, având o rudă acolo, unde a lucrat timp de șase ani. S-a reîntors în țară, iar până în anul 2003 a predat din nou, până în momentul în care a ajuns pe stradă.

“N-am mai avut unde să locuiesc și a trebuit să renunț, să nu mai fiu profesor. Asta nu-mi place să spun: am făcut un contract de vânzare-cumpărare fără să pun uzufruct și după aceea am fost dat afară de către fiul meu. Vina mea a fost, poate nu am știut să-l educ cum trebuie. În fine, asta e”, povestește cu tristețe Ilie Ardelean.

Bărbatul își amintește că a trecut prin clipe groaznice după ce a fost dat afară din casă: a dormit în boxa scării câteva zile, în gară, pe holul unei secții a spitalului județean, mințind că are o rudă internată.

“Aproape două săptămâni am stat pe unde am apucat. Apoi, Oscar Berger, Dumnezeu să-l ierte, m-a ajutat mult. Doi ani am dormit într-o cameră de la sediul Ziarului Timișoara. Oscar mi-a dat să mănânc, m-a angajat corector. Apoi am ajuns la fundație. Aici e locul în care am avut o cazare, o masă, o liniște sufletească. Aici e ca într-o familie. Puiu Ilieșu ne-a făcut să ne unim un pic așa între noi, nevoile te fac să fi unit, să te înțelegi bine cu oamenii”, spune Ilie Ardelean, care are o pensie de doar 660 lei.

O colecție de povești mai ceva ca-n filme

În cadrul Fundației Timișoara ’89 lucrează șapte persoane, printre care și un psiholog. Florin Buzatu povestește că toți beneficiarii ONG-ului au povești de viață mai ceva ca-n filme și că au nevoie de consiliere psihologică, din cauza traumelor prin care au trecut.

“Majoritatea beneficiarilor au nevoie de consiliere psihologică, pe lângă partea de asistență socială, în care îi ajutăm cu întocmirea actelor, găsirea locului de muncă, păstrarea lui și, în general, de partea care ține de reintegrarea lor în societate. Este o colecție de povești de viață aici, mai ceva ca-n filme. E foarte greu să se reintegreze, cei tineri au șanse mai mari atât timp cât nu se mulțumesc cu un statut de asistat care trăiește dintr-o pensie de invaliditate sau de handicap. Încercăm să-i motivăm, să le creștem stima de sine, să-i încurajăm, să se susțină unii pe alții”, explică Florin Buzatu.

Psihologul Fundației Timișoara ’89 spune că o bună parte dintre cei care locuiesc în cele trei case au rămas fără adăpost în urma unui divorț, au fost escrocați de un membru al familiei sau au făcut diferite greșeli în viață.

“Ideea e că nu s-au regăsit. Aici au trei mese pe zi, au condiții de igienă bune, ne ocupăm de ei. Avem și un proiect la Comeat, un sat din Timiș, inițiat în această lună, dorim să realizăm o microfermă. Am început să trimitem câte doi beneficiari, fac un fel de terapie, ei acolo trebuie să se gospodărească singuri. Este o casă, o gospodărie, ei stau timp de o săptămână și văd cum e să fie independenți, să se descurce singuri. Preconizăm că îi va ajuta mult, va stârni ceva în ei pentru o viață independentă, mai multă intimitate, poate”, a conchis Florin Buzatu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.