Se deschid punctele de ajutor în caz de caniculă, în Timiș. Unde...

Se deschid punctele de ajutor în caz de caniculă, în Timiș. Unde vor funcționa și ce ne recomandă medicii

0
DISTRIBUIȚI
Se deschid punctele de prim-ajutor în caz de caniculă.

Vine canicula în județul Timiș. Meteorologii anunță că, începând de luni, 26 iunie, vor fi înregistrate temperaturi ridicate, respectiv peste 33 de grade Celsius. În aceste condiții, Direcția de Sănătate Publică Timiș transmite că vor fi activate punctele de prim-ajutor, care vor funcționa în Timișoara și în Lugoj.

În Timișoara, punctele sunt stabilite în incinta clădirii Poșta Mare, în piețele 700, Iosefin și în clădirea Operei. De asemenea, în Lugoj, punctul va fi deschis în incinta clădirii Casa Sindicatelor.
Punctele de prim-ajutor în caz de caniculă sunt deschise de luni până vineri, între orele 11.00 – 17.00.

“La fiecare punct vor fi prezenți cursanți ai Școlii postliceale cu profil sanitar “Henry Coandă” Timișoara.


Se vor face recomandări medicale pentru perioadele cu discomfort termic, se va oferi apă și prim ajutor, acolo unde este cazul”, comunică DSP Timiș.

Medicii recomandă ca în perioadele caniculare copiii să fie atent supravegheați, să nu fie lăsați în spații care nu sunt bine aerisite, să nu stea în soare, plimbările și joaca să fie dimineața și după ora 18.00, hidratare constantă fără a aștepta apariția senzației de sete, alimentație ușoară și potrivită vârstei.

De asemenea, persoanele cu afecțiuni cardiace și cele aflate sub tratament medical trebuie să evite deplasarea prin soare, mai ales între orele 11.00 și 18.00 și să păstreze legătura cu medicii de familie.

“În locuințe, închideți toate aparatele electrice pe care nu le folosiți, aerisiți seara și dimineața după care închideți și acoperiți ferestrele. Purtați îmbrăcăminte lejeră, în culori deschise și acoperiți capul cu pălării și eșarfe. Evitați băuturile dulci, carbogazoase, alcoolul și cafeaua”, mai recomandă medicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.