Singurul drum pe care poți ajunge cu mașina în inima Parcului Național...

Singurul drum pe care poți ajunge cu mașina în inima Parcului Național Retezat a fost redeschis

0
DISTRIBUIȚI

Drumul spre Poiana Pelegii a fost redeschis circulaţiei maşinilor, dar şoferii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă, au informat reprezentanţii Parcului Naţional Retezat. „Începând din 1 iunie, se poate ajunge cu maşina până la Gura Bucurei (Poiana Pelegii). Sunt gropi pe drumul judeţean de la bariera Gura Apei până la podul Subrotunda.


Drumul de la Subrotunda până la Poiana Pelegii este acceptabil, dar necesită atenţie sporită”, au informat reprezentanţii rezervaţiei, într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook.

În ultimele zile drumul forestier de circa 19 kilometri a fost curăţat, după ce furtunile au smuls din rădăcini ori au rupt sute de arbori de pe valea Lăpuşnicu Mare, iar mulţi dintre ei au blocat traseul. Alte porţiuni au fost afectate de căderile de pietre.

Drumul spre Poiana Pelegii este singurul prin care turiştilor le era permis accesul cu maşinile în Parcul Naţional Retezat, transmite adevarul.ro. Drumul forestier porneşte de pe marginea Barajului Gura Apei, din dreptul unei bariere montate de Administraţia Parcului Naţional Retezat, şi se afundă în munte şi păduri, spre poalele celor mai înalte vârfuri.

Chiar și atunci când este practicabil, rămâne foarte anevoios din cauza gropilor, porțiunilor înguste şi a pietrişului care îi acoperă unele porţiuni. La capătul acestui drum se dezvăluie una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Parcului Naţional Retezat: Poiana Pelegii. Înconjurată de munţi, păduri şi cascade, Poiana Pelegii este locul de unde pornesc mai multe dintre din traseele pe munte, fiind şi un loc unde se poate campa.

Sursa foto: bloguldecalatorii.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.