Un jucător de la Timișoara Saracens, ”om cheie” în victoria insulelor Fiji...

Un jucător de la Timișoara Saracens, ”om cheie” în victoria insulelor Fiji în fața Scoției. Patru componenți ai campioanei se pregătesc de testul de azi al ”Stejarilor”

0
DISTRIBUIȚI
Henry Seniloli, în tricoul naționalei Fiji Foto: ANTHONY AU-YEUNG/GETTY IMAGES/FILE

Timișoara Saracens a avut din nou un reprezentant în puternica națională a statului insular Fiji. Mijlocașul la grămadă Henry Seniloli a fost titular și a marcat ultimul ultimul eseu al echipei sale în victoria din testul cu Scoția, scor 27-22. Campioana României are și o serie de jucători selecționați pentru amicalul României din această seară în compania Braziliei.

Reușita lui Seniloli a înclinat balanța în favoarea echipei din Pacific în jocul test de la Suva, capitala insulelor Fiji.


Eseul său a fost unul specific în urma unui sprint și a însemnat desprinderea la 22-17, apoi 24-17 pe tabelă în urma conversiei lui Volavola.

Henry Seniloli, în vârstă de 28 de ani a fost achiziționat de Timișoara Saracens la începutul anului și s-a remarcat rapid prin calitățile sale. Bănățenii l-au avut în trecut în componență pe un alt internațional cu greutate în naționala Fiji, pe Manasa Saulo, participant la Mondialul precedent.

Scoția ocupă locul 5 în clasamentul pe națiuni World Rugby Rankings, în timp ce Fiji e cea mai bine reprezentată națiune din Oceanul Pacific după forțele Noua Zeelandă (locul 1) și Australia, fiind pe locul 10. România ocupă locul 16 în acest clasament mondial.

Patru pentru Brazilia

Naționala României dispută astăzi un interesant meci-test pe arena ”Arcul de Triumf”, de la ora 19.00 (Dolce), ”Stejarii” dau piept în premieră cu naționala Braziliei. Campioana României are de această dată ”doar” patru selecționați. Andrei Rădoi, Marius Simionescu și Tangimana Fonovai vor fi titulari, în timp ce Valentin Popârlan e rezervă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.