Weekend de succes pentru jucătorii lui Timișoara Saracens. Campioana României va avea...

Weekend de succes pentru jucătorii lui Timișoara Saracens. Campioana României va avea parte în această vară de un meci special la Londra

0
DISTRIBUIȚI
Timișoara Saracens, în meciul de la Edinburgh Foto: Daniel Nechita (arhivă)

Componenții formației fanion de rugby a Banatului au avut parte de un final de săptămână interesant. Pe lângă victoria cu Brazilia obținută de naționala României cu o contribuție importantă a jucătorilor selecționați de la Timișoara Saracens și reușita lui Henry Seniloli în victoria insulelor Fiji în fața Scoției, antrenorul Chester Williams a fost desemnat să fie purtătorul steagului pentru Africa de Sud la testul cu selecționata similară a Franței.

Andrei Rădoi, Marius Simionescu și Tangimana Fonovai au fost titulari în succesul reprezentativei ”Stejarilor” obținut în weekend în fața Braziliei, scor 56-5. Primul a reușit nu mai puțin de trei eseuri. Mai mult, pe parcursul partidei nou intratul Vali Popărlan, tot de la clubul de pe Bega, a culcat spectaculos balonul în terenul de țintă advers. A fost un final de săptămână special și pentru Henry Seniloli, marcator al unui eseu care a făcut ca Fiji să se depărteze decisiv de Scoția pe tabelă.

De asemenea, la Johannesburg, tehnicianul lui Timișoara Saracens, Chester Williams a fost onorat să fie purtătorul steagului naționalei Africii de Sud înaintea testului câștigat în fața Franței.


Evenimentul a avut loc la 22 de ani de la meciul cu Samoa de Vest de la Cupa Mondială din 1995, în urma căruia și-a câștigat renumele de ”Perla Neagră”.

Chester Williams (foto, dreapta)

Test cu Saracens FC

Campioana României se va reuni pentru noul sezon în data de 10 iulie. Fără doar și poate cel mai așteptat moment al verii pentru ”sarazinii” din Banat va fi deplasarea la Londra la finele lunii august. Echipa timișoreană va întâlni pe 25 august ”echipa-mamă” Saracens FC, fosta campioană a Angliei, într-un amical programat pe arena Allianz Park.

Timișorenii au mai disputat în urmă cu aproape trei ani un amical cu o grupare Saracens. Atunci a fost vorba de un joc-test cu Saracens Storm, echipa de perspectivă a londonezilor, una câștigat de gazdele de pe ”Dan Păltinișanu”, scor 15-10, deși de la oaspeți nu au lipsit nume precum Maro Itoje sau Cătălin Fercu, revenit între timp în Banat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.