Zilele culturii germane din Banat, la Timișoara. Vezi ce manifestări au loc

Zilele culturii germane din Banat, la Timișoara. Vezi ce manifestări au loc

0
DISTRIBUIȚI

În aceste zile, consulatul Republicii Federale Germania la Timișoara sărbătorește zilele culturii și economiei în Banat prin mai multe manifestări care se vor încheia în 21 iunie. Peste 30 de evenimente, în care sunt cuprinse expoziții, piese de teatru, concerte și simpozioane, dar și un festival al berii vor avea loc la Timișoara sub patronajul misiunii diplomatice, care dorește să atragă atenția asupra multiculturalității din Banat și legăturile dintre Germania și România, atât la nivel cultural cât și economic.

Din 7 iunie până în 4 iulie, halele Timco vor găzdui instalația video Julian Rosefeldt „Asylum”, iar în 8 iunie, de la ora 9.30, la casa Adam Müller Guttenbrunn se va desfășura un simpozion internațional în limba germană, sub genericul „Deutsche Sprache und Kultur im Banat zwischen Tradition und Zukunft”.

În intervalul 9 – 11 iunie, în Parcul Poporului va avea loc cea de-a doua ediție a festivalului „Launmomentdat în parc”, care promovează muzica și arta contemporană prin concerte, ateliere, pop-up store, teatru, dans și film.


Sub umbrela muzicii electronice, evenimentul promovează mai multe subgenuri muzicale, de la house la techno, bass, dub, electro și alternativ. Vor fi prezenți peste 20 de artiști și trupe care promovează muzica electronică, printre care Om Unit, Sandrino, Dubapest HiFi, Mr. Goju, Blanilla, Karpov Not Kasparov, Mighty Boogie, Newgotti, High Kulture sau Bruber, precum și Rammon, BAB, Punu, Inflex, Tudor, Alur Duval, Ulises, Roboțel și Zero. Festivalul include și două proiecții de film pregătite de organizația Ceau Cinema, două piese de teatru, „Mens Sana in Corporatist Sano” și „Huooooo!!!”, susținute de Auăleu, și dans contemporan semnat Unfold Motion. Vor participa, de asemenea, Viniloteca și BicicleTeme.

În 16 iunie, între orele 16.00 – 19.00, „Grădina cu cărți la Street Delivery”, amenajată în Piața Țarcului, dorește să arate că pe lângă infinitele posibilități de a amenaja grădini cu flori, copaci sau ghirlande colorate, există și grădini cu cărți, care merită iubite la fel de mult ca natura, iar în 20 iunie, între orele 11.00 și 12.00, la biblioteca Centrului Cultural German, copiii care au între 5 și 10 ani vor avea parte de multe jocuri de societate, de la Monopoly Junior până la S.O.S. Affenalarm și Obstgarten, care îi vor ajuta să învețe și cuvinte în limba germană fără caiete și creioane.

Pe lângă evenimentele Centrului Cultural German, multe altele se desfășoară în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Zilelor Culturii Germane, organizate de Forumul Democrat al Germanilor din Banat și Forumul Tineretului Bănățean, printre care pot fi menționate expoziția „Șvabii Dunăreni”, „250 de ani de Lenauheim” și expoziția „Orgi din Banat și constructori de orgi”, „Banater Rosmarein” sau „Deutsches Forum der Banater Jugend”, sub genericul „Patria mea – Banatul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.