2,3 milioane de euro de la Consiliul Judeţean Timiş pentru dotarea OncoGen....

2,3 milioane de euro de la Consiliul Judeţean Timiş pentru dotarea OncoGen. Ce risc există

0
DISTRIBUIȚI

oncogen

Bani de la Consiliului Judeţean pentru dotarea Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului (OncoGen). Aleşii judeţeni au votat astăzi alocarea a 2,3 milioane de euro pentru achiziţionarea de aparatură medicale necesară dotării centrului în care vor fi trataţi bolnavii de cancer și unde se va face cercetare medicală pentru descoperirea unor posibile leacuri la boala necruțătoare.

„Astăzi am aprobat un acord de principiu, de asociere cu Spitalul Judeţean pentru susţinerea Institutului OncoGen de a solicita finanţare prin programul de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia un proiect strategie de aproximativ 12 milioane de euro, şase milioane pentru partea sârbă şi şase milioane pentru partea română.


Judeţul Timiş beneficiază de aproximativ 3.400.000 din această sumă, 2.300.000 este sprijinul Consiliului Judeţean finanţare rambursabilă, iar un milion de euro din partea Spitalului Judeţean. Consider că e un proiect foarte important datorită faptului că achiziţionarea de echipamente medicale, aparatură medicală va duce la îmbunătăţirea actului medical, a diagnosticului şi a tratamentului pentru cancer. Banii vor fi alocaţi etapizat în funcţie de licitaţiile care se vor face plăţile se vor face etapizat şi vom depune documentele la UE pentru rambursare”, a decalarat președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Acesta a admis că este posibil ca licitația să nu meargă bine.De altfel, CJ Timiș a mai pierdut un proiect cu finanțare europeană în valoare de 10.000.000 de euro prin care trebuiau dotate mai multe ambulatorii de la Spitalul Judeţean, pentru că niciun furnizor nu s-a prezentat la licitație. „Există acest risc pe care nu putem să îl gestionăm pentru că până la urmă licitaţiile sunt publice, deschise oricărei firme care activzează în acest domeniu. Există posibilitatea să nu participe, aşa cum nu au participat la acea licitaţie pentru achiziţionarea de echipamente medicale”, a mai spus Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.