ANALIZĂ Timpark, venit sigur pentru administrația Timișoarei. Câți bani ajung, însă, în...

ANALIZĂ Timpark, venit sigur pentru administrația Timișoarei. Câți bani ajung, însă, în investiții noi

0
DISTRIBUIȚI

Taxarea parcării în Timișoara aduce bani frumoși la bugetul Societății Drumuri Municipale, însă prea puțini sunt reinvestiți.

Recent, primarul Nicolae Robu și-a declarat intenția de a reduce cu 20% a tarifelor de parcare pentru sistemul Timpark. Măsura ar urma să li se aplice doar celor care locuiesc în Timişoara cu acte în regulă şi care au maşinile înmatriculate în capitala Banatului.

Supus la vot în Consiliul Local Timişoara, proiectul a picat, adunând doar 13 din cele 14 voturi necesare. Au votat împotriva proiectului aleşii locali PSD şi consilierii Raluca Popescu de la PMP şi Adrian Orza, independent. Dacă măsura este sau una rentabilă, putem vedea din analiza de mai jos, care prezintă încasările din sistemul Timpark din anii trecuţi. Facem precizarea că tarifele Timpark nu au fost modificate de mai bine de trei ani însă, iniţial, acestea au fost stabilite la valori mai mari, cu intenţia ca din profitul obţinut de Timpark să se construiască locuri de parcare.

În anul 2013, SDM a încasat din sistemul Timpark 1.050.347 de lei din vânzări de abonamente, carduri de parcări, vouchere, SMS, blocări roţi şi taxe penalizări. Alte 100. 398 de lei au intrat în conturile SDM din ridicări auto. De precizat este faptul că Timpark a început să funcţioneze abia din luna octombrie. Conform raportului de activitate al SDM pentru anul 2013, din banii încasaţi prin sistemul Timpark au fost realizate 114 locuri de parcare, pe strada Ionel Perlea din zona Circumvalaţiunii, 39 locuri pe strada Mihai Eminescu şi pe Platanilor alte 90.

Planuri mari, realizări mici

Veniturile SDM din serviciile oferite prin Timpark s-au ridicat la 5.923.109 de lei în 2014, bani care au intrat în bugetul companiei din vânzări de abonamente carduri parcări, vouchere, SMS, blocări roți, taxe penalizări. În acelaşi an, SDM a încasat 372.313 de lei din ridicări auto. În 2014 SDM a realizat doar 28 de locuri de parcare, însă acestea au fost amenajate într-o zonă extrem de circulată, Piaţa 700.


Lista cu proiecte pentru anul 2015 suna optimist: Zona Steaua – 325 locuri parcare, str. Soarelui (intersecție Ștefan cel Mare cu Șt. O. Iosif) – 40 locuri str. Luceafărul – 56 locuri, str. Hebe – 24 locuri, str. Lugojului – 64 locuri și str. Căpitan Damșescu – 163 locuri de parcare.

Doar o fracțiune dintre acestea aveau să fie realizate, deși anul 2015 a adus o creştere a veniturilor SDM prin serviciul Timpark. Prin vânzări de abonamente, carduri parcări, vouchere, SMS, blocări roți, taxe și penalizări în conturile SDM au ajuns 5.997.062 lei. Conform raportului de activitate al SDM, în 2015 au fost amenjate doar 66 de locuri de parcare, pe strada Căpitan Damșescu, în valoare de 172.325 lei. Pentru anul 2016, SDM prevedea amenajarea de locuri de parcare în zone de locuinţe în valoare de 54 790 lei.

Încasările din anul 2016 pentru aceleaşi servicii amintite mai sus se ridică la 6.383.449 de lei. În anii 2015 şi 2016 SDM nu a trecut nicio sumă la încasări din ridicări auto. Cât priveşte amenajarea de locuri de parcare din banii proveniţi din sistemul Timpark în 2016 au fost amenajate 24 de locuri de parcare pe strada Hebe, 40 pe strada Luceafărul, 40 pe strada Soarelui şi 73 în zona Steaua. Facem precizarea că prin amenajarea de locuri de parcare se înţelege asfaltarea unor zone şi mai apoi trasarea de dungi pe asfalt. În total, vorbim de încasări în valoare de peste 19 milioane de lei în patru ani şi de doar 915 locuri de parcare amenajate.

Justificări pentru reducere

Așa cum și, de exemplu, abonamentele RATT sunt mai ieftine pentru localnici, primarul Nicolae Robu intenționează să reducă tarifele de parcare pentru cei cu domiciliul și mașina înmatriculată în Timișoara.

„Aceşti cetăţeni sunt contribuabili, îşi plătesc taxele şi impozitele la Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara şi am considerat că putem să le oferim această reducere la tarifele de parcare. Eu îi rog pe toţi cei care locuiesc în Timişoara, dar nu şi-au schimbat buletinele şi nu şi-au înmatriculat maşinile aici să facă acest lucru. Timişoara este un oraş deschis, un oraş îmbietor, un oraş cu vocaţie de capitală, iar o capitală este îmbietoare. Îndemn eu ca primar al Timişoarei cât mai mulţi cetăţeni au acestei ţări să vină în Timişoara că vor trăi bine aici. Avem locuri de muncă, avem nevoie de forţă de muncă”, a declarat primarul. Edilul a promis că măsura va fi supusă din nou la vot în următoarea ședință a consiliului local.

Recent, primăria a anunțat planuri pentru extinderea parcării cu plată pe încă 21 de străzi din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.