Cel mai IMPORTANT club de şah din Timişoara s-a desfiinţat. Care sunt...

Cel mai IMPORTANT club de şah din Timişoara s-a desfiinţat. Care sunt motivele

0
DISTRIBUIȚI

Timp de trei decenii a fost cel mai important club de şah din Timişoara, însă acum s-a desfiinţat. Este vorba de AEM Luxten, iar anunţut a fost făcut astăzi prin intermediul unui comunicat de presă: toţi sportivii legitimaţi au fost disponibilizaţi.

Motivul? Cea mai mare problemă pe care o are sportul din România: sursele de finanţare, iar la AEM Luxten atât compania AEM, cât şi Consiliul Local Timişoara, respectiv Consiliul Judeţean Timiş, au renunţat să mai ofere bani către secţia de şah.

„Vă comunic că luni 10 iulie 2017, am disponibilizat toți jucătorii echipei de șah AEM-LUXTEN Timișoara.


Am fost obligat să fac acest gest fiindcă, aproape simultan, echipa noastră, campioana en titre, a pierdut toate cel 3 surse de finanțare: de la firmă, de la Primărie si Consiliul Județean. În aceste condiții, puteam continua numai schimbând numele echipei de șah în «Voluntari», din păcate deja marcă înregistrată. După 36 de ani de succese majore atât la echipe cat si la individual, pe plan intern si internațional, nu ne rămâne decât să mulțumim celor care ne-au acordat sprijin atâția ani si anume AEM, Luxten dar si Consiliului Local Timișoara si Consiliului Județean Timiș pentru ultimii ani. Sperăm, că prin rezultatele obținute, am răsplătit parțial susținerea și încrederea acordată”, a spus Sergiu Grunberg, președintele clubului, într-un comunicat publicat pe site-ul sporttim.ro.

Pe parcursul timpului secţia de şah care a fost susţinută de AEM a fost de 10 ori campioană în Superliga Naţională pe echipe mixte, de 9 ori în cea de echipe masculine şi de 10 ori la feminin. Individual, sportivii au obţinut zeci de titluri naţionale. Cea mai mare performanţă a fost poate în anul 1988, atunci când echipa feminină a celor de la AEM a câştigat Cupa Campionilor Europeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.