Scor DUR pentru ACS Poli la Debrecen în ultimul amical înaintea startului...

Scor DUR pentru ACS Poli la Debrecen în ultimul amical înaintea startului Ligii I. Când a fost programat meciul cu Concordia Chiajna

2
DISTRIBUIȚI
ACS Poli, depășită la Debrecen. Foto: dvsc.hu

ACS Poli a cedat în ultimul test dinaintea noului sezon. Timișorenii au pierdut la un scor dur amicalul din deplasare cu formația maghiară Debreceni VSC: 0-4! Elevii lui Ionuț Popa nu au evoluat așa de dezastruos după cum o arată tabela însă experimentatul tehnician are încă destule probleme în închegarea echipei înaintea restartului cu Chiajna.

Meciul din Ungaria trebuia să fie o verificare generală pentru bănățeni înaintea primei etape. Până acum cel mai tare amical a fost cel cu Baloteștiul, din cantonament, încheiat cu un rezultat de egalitate, 1-1.

Gazdele maghiare, locul 8 în sezonul trecut al NB1, au început mai bine jocul și în minutul 4 Takacs a reluat din careu în bară. Peste alte cinci minute avea să fie 1-0 pentru Debrecen în urma unui șut în cros al lui Sos. La reluare Bud a amenințat prima dată poarta maghiarilor. Treptat timișorenii au intrat în joc, dar au irosit ocaziile avute în prima parte. Melinte a reluat cu capul pe lângă poartă în minutul 29, Bud a reluat imprecis (min.


30), Țigănașu cu o execuție înșelătoare și Croitoru, de la distanță, au fost șansele ivite în căutarea egalării.

În partea a doua prima ocazie importantă a fost în contul lui Soljic, care în minutul 59 a reluat cu capul puțin peste recentrarea lui Cânu. La reluare Debrecen avea să marcheze, oarecum contrar cursului. Același Takacs a găsit o breșă în centrul defensivei de această dată și a marcat pentru 2-0 cu ajutorul transversalei. Nu trec nici patru minute și același Takacs punctează cu capul în urma unei faze începute după un fault dur asupra lui. La 3-0 ACS Poli a avut imediat o dublă ocazie, la capătul căreia s-a aflat și nou intratul Bianconi, dar bănățenii au rămas cu ratările. În minutul 74 atacantul brazilian a deviat în bară o minge primită de la Doman. Mai mult, în minutul 83 s-a trecut pe lista marcatorilor și africanul Mengolo, atacantul intrat chiar în locul marcatorului dublei.

Deși pe parcurs a arătat și consistență, echipa lui Ionuț Popa a suferit la detalii în fața unui adversar bine organizat. Timișorenii par că au pierdut avantajul omogenității. Deși inițial meciul din prima etapă al lui ACS Poli a fost programat primul din noul sezon acesta a fost mutat între timp. Astfel, jocul din deplasare cu Concordia Chiajna nu va fi vinerea viitoare ci sâmbătă, 15 iulie, de la ora 18.30.

Debrecen VSC: Kovács P. (46 Nagy S.) – Kuti (80 Djelmic), Kinyik, Mészáros (80 Szatmári), Ferenczi – Jovanovic, Szekulics, Tőzsér, Sós (65 Völgyi) – Holman (80 Kusnyír), Takács T. (71 Mengolo). Antrenor: András Herczeg.

ACS Poli Timișoara: Straton – Crețu (80 Străuț), Cânu (61 Șeroni), Melinte, Țigănașu – Soljic, Artean (46 Vașvari) – Munteanu (61 Ciucur), Croitoru (46 Doman), Bîrnoi – Bud (46 Miguel Bianconi). Antrenor: Ionuț Popa.

2 COMENTARII

  1. Sunt convins ca A.C.S Politehnica Timisoara si-n acest an se va afla la retrogradare, nu ma pronunt in privinta jucatorilor dar spun ca antrenoru e depasit, sa putut vedea si-n intalnirea A.C.S Poli si Panduri sau mai bine zis Ionut Popa—Flavius Stoican, in rest sa auzim de bine !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.