ASU Politehnica, ajutată de un conducător care a activat la Steaua și...

ASU Politehnica, ajutată de un conducător care a activat la Steaua și FC Brașov. ”Băieții în ghete” se mai despart de cel puțin doi jucători

1
DISTRIBUIȚI
Aurelian Băbuțan a venit la ASU Politehnica. Foto: observator.ro

ASU Politehnica s-ar putea despărți de Deian Sorescu deja din această vară. Talentatul jucător de bandă dreapta e plecat din țară pentru a susține probe de joc la Esbjerg fB. În cazul în care jucătorul de 19 ani lasă o impresie bună danezilor el va fi liber să plece, dar timișorenii nu vor rămâne cu mâna goală. În schimb, o mutare interesantă a avut loc și la nivelul staff-ului, acolo unde a fost cooptat Aurelian Băbuțan, conducător cu experiență în Liga I.

Sorescu a semnat în primăvară un contract cu ASU Poli valabil până în vara lui 2018 cu condiția să fie lăsat să plece în cazul unei oferte superioare. Juniorul care a debutat la seniori pentru ACS Poli are o săptămână la dispoziție să-i convingă pe cei de la Esbjerg de calitățile sale. Gruparea daneză a retrogradat la finele ediției trecute în eșalonul secund. Recent clubul cu 92 de ani de vechime l-a achiziționat pe arădeanul Adrian Petre pentru o sumă vehiculată undeva între 450.000 și 600.000 de euro. ”Premiu” ce va fi împărțit în mod egal de cluburile UTA și Atletico.

În cazul în care Deian Sorescu rămâne în Danemarca ASU Poli se va alege cu o sumă precum în cazul mutării lui Marius Marin la Sassuolo. ”Avem o înțelgere că dacă pleacă în această vară clubul trebuie să primească o anumită sumă de bani… Nu e la nivelul lui Adrian Petre. O sumă care e un ajutor reciproc”, ne-a spus Marius Cociu, managerul sportiv al lui ASU Poli.

ASU Poli suferă în continuare și alte modificări la nivel de conducere. Antrenorul cu portarii Dragoș Picu și preparatorul fizic Remus Datcu au părăsit clubul conform săptămânalului ”Fotbal vest”.


Aceeași sursă notează că Aurelian Băbuțan a fost cooptat în compartimentul organizatoric. Acesta din urmă are în C.V. funcția de manager sportiv la Steaua, director general la FC Brașov, dar și director sportiv la Concordia Chiajna, în anul 2012. A mai activat de asemenea la alte cluburi din ligile inferioare. ”A fost propunerea antrenorului, am analizat toți factorii de decizie și am hotărât că e binevenit. Își va împărți atribuțiile cu Zoli Feher”, a precizat Marius Cociu pentru PRESSALERT.ro.

”De ieri a venit secundul Gabi Vochin iar preparator încă nu avem la modul cert… Am avut o discuție cu domnul Andone, ne-a spus că el colaborează cu preparatorul de la Viitorul și de regulă el se ocupă împreună cu antrenorul secund, dar va trebui să găsim o soluție pentru antrenorul cu portarii”, a adăugat Cociu.

Teut, ”caz închis”, Nicolescu pleacă și el

O absență nemotivată de la pregătirea ”Băieților în ghete” a fost cea a lui Arthur Teut. Jucătorul originar din Târgu Mureș nu a mai dorit să revină iar contractul său a expirat pe 30 iunie. ”Nicolescu va pleca în Islanda din câte am înțeles și nu știe dacă va continua fotbalul la revenire. Țugui a vrut să plece, dar ieri am avut o discuție și va rămâne. Telescu a fost ieri la antrenament și azi și mâine domnul Andone încearcă să definitiveze lotul. Chiar dacă a renunțat la o serie de trialiști ieri erau tot 31 la antrenamente. Teut e caz închis, nu mai vine. Era la final de contract…”, a concluzionat Marius Cociu cu referire la jucătorii aflați în discuție la capitolul alte plecări. În următoarele zile ASU Poli așteaptă perfectarea altor sosiri. Până acum au venit doar Marius Staicu și Alin Ignea.

Varianta Săcele a revenit și a fost confirmată pentru stagiul centralizat

Până la urmă ASU Poli a revenit asupra variantei din țară pentru cantonamentul din această vară. Astfel, clubul finanțat de suporteri se va pregăti în perioada 11-22 iulie în orașul Săcele, din județul Brașov. În această perioadă ”Băieții în ghete” vor susține și o serie de jocuri amicale. Până atunci elevii lui Bogdan Andone mai dispută două teste pe teren propriu. Mâine, de la ora 18.00, cu Avântul Periam, și sâmbătă, de la ora 11.00, cu Timișul Șag (ambele L4 Timiș).

1 COMENTARIU

  1. cica se spune ca Banatu-i Fruncea::la ce??la prostii da cu siguranta,pai conducatorii cluburilor din Timisoara nu o invatat nimic din experienta ultimilor anii,inca nu au realizat ca pe lkanga faptul ca sunt calcate in picioare mai toate amurile sportive de catre cei mari de la bucuresti,au adus de multe ori in functii de conducere sau pe banca unor echipe,fostii componenti ai echipelor bucurestene steau((fcsb))dinamo,sportul,care au ingropat la propriu cluburile pe unde ai activat,acum si cei ce pana mai ieri se numeau curati cu un inceput de la zero,acum copteaza in staf un buzcurestean,unu ce o activat la steaua,vor cumva sa dispara mai repede aceasta echipa si nu stiu cum sa procedeze??de aceea lau adus pe asta in club???nu gaseati un cu un cv bun in banat??care sa reprezinte banatul nu cocina de bucuresti,sunt atatia fosti jucatorii ce cocceteaza cu functii de conducere in timisoara,iar ei au adus un distrugator””!halal club au devenit

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.