Inamicii primarului Robu, Alin Nica şi Dănuţ Groza, ar putea redeveni şefi...

Inamicii primarului Robu, Alin Nica şi Dănuţ Groza, ar putea redeveni şefi de filiale în Timiş. Când au loc alegeri

0
DISTRIBUIȚI

lansare candidati pnl timis 2016 nicolae robu

Se anunță o toamnă tensionată în PNL Timiș, ca urmare a unei decizii luate de conducerea națională a formațiunii. Dacă în urmă cu câteva luni Nicolae Robu a fost reales în funcția de președinte al PNL Timiș, Liga aleșilor locali, organizațiile de tineret, femei, studenți și pensionari au încă șefi numiți interimar.

„S-a hotărât la nivelul Biroului Executiv Naţional să organizăm alegeri la nivelul organizaţiilor interne. Ştiţi bine că era stabilit că în termen de un an de la congres se vor face alegeri pentru conducerile organizaţiilor interne. S-a stabilit și chiar este inspirat graficul, să organizăm aceste alegeri prin lunile octombrie- noiembrie.


Liga aleșilor locali va avea alegerile în 1 octombrie 2017. Sigur că noi putem să le facem și mai devreme. Aceste termene sunt cu titlu de deadline. Apoi pentru conducerea TNL Timiș alegerile au ca termen 15 octombrie 2017. Pentru Organizația Femeilor Liberale termenul este 1 noiembrie 2017, pentru Cluburile Studențești Liberale termenul este 15 noiembrie 2017 și pentru Organizația Pensionarilor termenul este 25 noiembrie 2017. Noi chiar ne propuseserăm oricum să facem alegeri în luna octombrie și iată că ce ne-am propus noi se potrivește cu ce s-a decis de la nivel național”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Nu doar organizațiile amintite mai sus au șefi interimari, ci și mai multe ogranizații, printre care se numără și cele conduse în trecut de inamicii primarului Nicolae Robu, primarul de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, sau primarul de la Dudeștii Noi, Alin Nica. Ambii s-au trezit fără funcții după realegerea lui Robu, pe motiv că nu ar fi organizat alegeri în fialale. Acum, cei doi au șanse să revină pe funcții.

„Probabil că și acolo vom face tot în luna octombrie. O să vedem. Dorim să se așeze lucrurile în liniște și în acele organizații și apoi vom face alegeri pentru a avea conduceri legitimate de votul membrilor organizației. Este posibil să facem anul acesta, este chiar probabil să facem anul acesta. Nu mai este posibil să facem ceva în perioada aceasta pentru că mulți sunt plecați în concediu, dar în septembrie vom relua activitatea normală”, a adăugat Robu. Conform estimării făcute de şeful liberalilor din judeţ, aproximativ 15 organizații PNL au momentan conducere interimară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.