Internet wireless gratuit în Piața Victoriei, Piața Unirii și Piața Libertăţii şi pe zece mijoace de transport în comun ale RATT, în baza unui parteneriat semnat de primăria Timişoara cu compania de telefonie mobilă Orange şi firma Continental din Timişoara. Facilităţile fac parte din cadrul unui proiect de tip „smart city” şi pot fi extinse în funcţie de necesităţile oraşului.
„Ştiţi bine că pe noile tramvaie, pe cele rezultate prin înnoire, avem internet, şi în timp am încercat să avem pe cât mai multe astfel de mijloace.
Ei bine, în parteneriatul anunţat vom avea internet şi pe mijloace de transport în comun model anterior celor care au venit cu internet gata instalat şi avem şi o noutate care cred că va fi considerată de bun augur înainte de cetăţeni şi anume înainte de a te putea conecta ca să foloseşti internetul ca şi călător cu transportul în comun ţi se cere să răspunzi la două întrebări. Momentan o întrebare este referitoare la condiţiile generale pe mijloacele de transport în comun, dacă eşti mulţumit sau nu eşti mulţumit şi a doua întrebare se referă la climatizarea din mijloacele de transport în comun, dacă ea funcţionează sau nu funcţionează”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Conform reprezentanţilor primăriei, autobuzele şi troleibuzele cu internet wireless vor circula prin rotaţie pe toate rutele din oraş, spre deosebire de tramvaiele Armonia, care nu circulă pe zona Cetăţii sau Bogdăneştilor din cauza tramei vechi, deşi recondiţionarea lor s-a făcut cu bani de la bugetul local al Timişoarei.