Păduri virgine din România, înscrise în patrimoniul UNESCO pentru a fi salvate...

Păduri virgine din România, înscrise în patrimoniul UNESCO pentru a fi salvate de la tăiere VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

La începutul acestei luni, senatorul USR Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii în cabinetul Cioloș, care a reprezentat Parlamentul României și a condus delegația română la cea de-a 41-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial organizată de UNESCO la Cracovia, a obținut acceptul reprezentanților celor 21 de țări din comitet pentru a înscrie în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO) pădurile virgine de fag de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei (Caraș-Severin), Masivul Cozia, Lotrișor (Vâlcea), codrul secular Șinca (Brașov), codrul secular Slătioara (Suceava) și Groșii Țibleșului, Strâmbu Băiuț (Maramureș).

Această înscriere are un caracter în serie, trasnațional, a poziției „Primeval Beech Forests of the Carpathians and the Ancient Beech Forests of Germany”, deținută până în prezent de Germania, Slovacia și Ucraina, sub numele modificat de „Ancient and Primeval Beech Forests of the Carpathians and Other Regions of Europe” și cuprinde 63 de componente în 12 țări. Pădurile adăugate, ultimele zone în care natura supraviețuiește în forma sa pură, fără nici un fel de intervenție umană, sunt ecosisteme stabile care adăpostesc peste 13.000 de specii, fagi care s-au dezvoltat în condiții diverse de mediu și reprezintă 65% din pădurile virgine rămase pe continent, exceptând Rusia.

Vlad Alexandrescu este convins că această decizie va contribui la conservarea pădurilor de fag din România, va stopa tăierile de păduri ilegale și va obliga autoritățile românești să ia măsuri pentru îmbunătățirea managementului pădurilor, neglijat ani de-a rândul și care a favorizat nenumărate abuzuri.


Numai pădurile din județul Caraș-Severin care se vor afla sub protecția UNESCO se întind pe o suprafață de 60.000 de hectare și reprezintă aproximativ 90% din suprafața totală a pădurilor introduse în patrimoniul UNESCO.

Asociația arădeană Excelsior, care promovează valorile naturale și culturale din regiunile istorice Banat și Crișana, a câștigat la rândul ei două proiecte finanțate de Uniunea Europeană care vizează gestionarea mai multor arii protejate din județele Timiș și Arad, în suprafață de peste 12.500 de hectare. Un prim proiect are în vedere mlaștinile de la Satchinez și urmărește, în special, protejarea păsărilor migratoare care trăiesc pe cele aproximativ o sută de hectare care formează „Delta Banatului”, iar cel de-al doilea vizează conservarea ariilor naturale protejate Comloșu Mare, Pădurea Paniova și Pajiștea Cenad. Ambele proiecte se vor derula pe durata a 36 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.