PNL Timiș acuză: 70% din banii alocați prin PNDL merg către primăriile...

PNL Timiș acuză: 70% din banii alocați prin PNDL merg către primăriile PSD

0
DISTRIBUIȚI

Acuze dure făcute de deputatul PNL Marilen Pirtea privind modul în care au fost distribuiţi banii prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală etapa a doua. Acesta susţine că banii au fost alocaţi discreţionar, după criterii politice, astfel că doar 30% din totalul proiectelor finanţate în Timiş prin PNDL aparţin unor primării conduse de edili liberali. Practic, deputatul acuză că 70% din fonduri au intrat în conturile primăriilor PSD.

„Este evident că oamenii ce iau deciziile cu privire la bugetele de infrastructură, în această guvernare, nu au experienţă în derularea concretă a investiţiilor locale, nefiind interesaţi de efectele pe termen mediu şi lung rezultate din investiţiile banilor publici, prima lor grijă fiind aceea de a alimenta solicitările grupurilor locale de putere politică din PSD şi de a avea acces la cheltuirea rapidă a bugetelor.


Nu se poate explica în alt fel modul irațional în care Ministerul Dezvoltării Regionale a dat cele mai mari bugete din acest program către zone şi judeţe ce nu se pot compara cu judeţul Timiş, cele mai mari alocării fiind destinate judeţelor Caraș Severin (883 milioane lei), Vaslui (882 milioane lei), Teleorman (875,5 milioane lei) și Mehedinți (848,9 milioane lei). (…) În spatele unui principiu corect, acela al nevoii de redistribuire naţională a banilor publici, guvernarea Dragnea – Tudose nu îşi poate depăşi statutul de dependență față de rețeaua de interese de partid, acestea determinând adevăratele criterii ce au stat la baza împărţirii banilor publici de investiţii până în 2020. Este mai mult decât semnificativă alocarea a 183 milioane de lei către modernizarea drumurilor judeţene din Teleorman, cel mai bine finanţat proiect din categoria celor mari, în timp ce pentru Timiş nu s-au alocat decât 150 de milioane de lei (pentru acelaşi capitol de investiţii), în timp ce necesarul investiţiilor din Timiş este de zeci de ori mai mare decât în Teleorman, luând în considerare traficul şi prognozele de creştere din comunităţile locale”, susține Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.