Program prelungit la Serviciul Pașapoarte. Vezi când se va lucra în plus

Program prelungit la Serviciul Pașapoarte. Vezi când se va lucra în plus

0
DISTRIBUIȚI

Veşti bune pentru timişenii care doresc să îşi facă un paşaport.


Programul de la Serviciul de paşapoarte se extinde, din cauza cererilor foarte mari. Prefectura Timiş a anunţat că schimbarea va intra în vigoare de la finele acestei luni.

„Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să obțină pașaport în această perioadă, Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple din cadrul Instituției Prefectului Județul Timiș va prelungi programul de lucru cu publicul începând de sâmbătă 22 iulie 2017. Astfel se va lucra cu publicul și în zilele de sâmbătă, între orele 8.00 – 16.00, la trei ghișee. Această măsură a fost luată pentru evitarea aglomerației și soluționarea cu operativitate a tuturor cererilor. Depunerea cererilor se poate face numai în baza programării efectuate la sediul Serviciului, pe baza taxei de pașaport achitate în prealabil”, a transmis Prefectura Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.