Reacții dure în PSD Timiș după ce Codrin Ștefănescu a făcut circ...

Reacții dure în PSD Timiș după ce Codrin Ștefănescu a făcut circ la televizor pe tema excluderii lui Grindeanu

0
DISTRIBUIȚI

Un nou episod al războiului intern din PSD s-a consumat în această seară, în direct, la postul de televiziune Antena 3. Imediat după ce Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, purtătorul de cuvânt al PSD Timiş, Lucian Ursuleţu a demisionat din funcţia pe care o deţinea în cadrul partidului. Astăzi, acesta a declarat pentru A3 că Sorin Grindeanu rămâne preşedinte al PSD Timiş, în condiţiile în care conducerea naţională a partidului nu a trimis către organizaţia din judeţul nostru decizia Comitetului Executiv Naţional al PSD prin care fostul premier era exclus din PSD. De altfel, președintele executiv al PSD Timiș, Călin Dbbra, a confirmat, la rândul său, în această dimineață, pentru stiripesurse.ro, faptul că nu a venit nicio hârtie de excludere. Declaraţiile lui Ursulețu i-au cauzat o reacţie nervoasă secretarului general al PSD, Codrin Ştefănescu.

„Purtătorul de cuvânt al PSD Timiș va fi schimbat. Îi transmis acum, în direct, că va fi schimbat. Hârtia a fost trimisă la organizația PSD Timiș. Nu vine el să spună că CExN este nimic și că nu am trimis noi hârtia.


Dragule fost coleg, după cum ai auzit la televizor, hârtia a fost trimisă. Ce facem? Ne jucăm cu cuvintele și spui tu, la Antena 3, în direct, cum este cu Grindeanu. Rămâi cu Grindeanu la organizația 139. Nu ne jucăm cu așa ceva. Deci purtătorul de cuvânt al PSD Timiș pe care l-ați sunat nu mai este purtător de cuvânt”, a declarat Ștefănescu la postul amintit.

Ursuleţu a reacţionat vehement printr-o postare pe Facebook, în care atrage atenţia că nu poate fi demis în condiţiile în care deja a demisionat. „După cum ştiți, în 15 iunie am demisionat din funcția de purtător de cuvânt al PSD Timiş, ca urmare a modului în care se încerca schimbarea din funcție a premierului Sorin Grindeanu. Demisia nu mi-a fost acceptată, astfel că mi-am continuat activitatea. Azi am aflat că am fost dat afară, în direct la Antena3, de către Codrin Ştefănescu, pe care îl anunț că într-un partid care se doreşte a fi democratic, nu aşa se întâmplă lucrurile. Îl aştept pe domnul Ştefănescu la Timișoara, loc în care susține că este foarte îndrăgit, pentru a vedea ce înseamnă democrație, dar mai ales social-democrație (pe care un PRM-ist nu o poate simți în adevăratul ei sens). Şi, da, aşa cum a spus Codrin Ştefănescu, rămân cu Sorin Grindeanu pentru că eu, spre deosebire de alții, nu sunt trădător”, a scris Ursuleţu.

În scandal a intervenit şi deputatul Alfred Simonis, cel care pe toată durata scandalului din PSD şi-a exprimat public susţinerea faţă de fostul premier Sorin Grindeanu. „Am constatat, cu revoltă, că un personaj precum Codrin Ștefănescu a ajuns să dea afară colegi din PSD Timiș în direct, pe posturile tv. Nu credeam că e posibil ca PSD să ajungă într-o asemenea situație! Aștept ca liderii naționali ai partidului să-l oprească pe acest individ care, seară de seară, face de râs PSD, lansând tot soiul de aberații și declarații penibile”, susţine Simonis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.