Aeroportul Timişoara, RECORD de pasageri în vara acestui an. Care au fost...

Aeroportul Timişoara, RECORD de pasageri în vara acestui an. Care au fost destinaţiile preferate

0
DISTRIBUIȚI

Activitate prodigioasă la Aeroportul Internațional Timișoara, în luna iulie, unde numărul de pasageri a ajuns la 160.000. Lunile de vară au venit cu cifre record în ceea ce privește numărul de pasageri care au tranzitat aeroportul din capitala Banatului.

„Lunile de vară au făcut ca traficul la Aeroportul Internaţional din Timişoara să înregistreze cifre record. În total, în primele 7 luni ale acestui an, 925.257 de pasageri au călătorit cu avionul spre sau de la Timişoara, cu 62% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistraţi 571.270 pasageri. Din estimările statistice, în perioada 12-18 august, Aeroportul Internaţional Timişoara va ajunge la cifra de 1.000.000 de pasageri în acest an, în condiţiile în care în 2016, această cifră a fost atinsă la sfârşitul lunii noiembrie.


Dacă în 2016, în cursul primelor 7 luni au decolat şi au aterizat 7.213 curse aeriene, în 2017 – numărul acestora a crescut cu 39 %, iar companiile aeriene au operat 10.031 zboruri”, transmite Aeroportul Timișoara.

„Iulie 2017 a fost luna cu cei mai mulţi pasageri din istoria aeroportului: peste 160.000 de persoane au zburat de la sau spre Timişoara. Această cifră creează premisele ca la mijlocul lunii august să putem sărbători pasagerul cu numărul un milion”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

În medie, gradul de încărcare al aeronavelor se ridică în acest an la 92 de persoane, faţă de 79 de persoane, cât a fost media pasagerilor pe fiecare aeronavă anul trecut în perioada ianuarie-iulie.

„Destinaţiile favorite au rămas această perioadă Bucureşti, Londra şi Munchen, însă şi cursele charter spre Antalya şi Heraklion, Palma de Mallorca, Santorini şi Zakynthos au înregistrat un număr mare de turişti care au călătorit spre destinaţii de vacanţă. Din această toamnă, vor fi disponibile zboruri directe din Timişoara spre Frankfurt-am-Main – un hub aerian care conectează Timişoara spre 300 de destinaţii din întreaga lume (din 29 octombrie) şi Tel Aviv (din 30 octombrie). Frankfurt-am-Main va avea o frecvenţă zilnică şi va fi legătura între Timişoara şi cel mai mare nod aerian al Europei, iar Tel Aviv (cu zboruri în zilele de luni şi vineri), va fi prima legătura între Timişoara şi o destinaţie din afara Europei”, mai anunţă Aeroportul Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.