ALERTĂ Șase pacienți cu cheaguri în vasele de sânge sau inimă, internați...

ALERTĂ Șase pacienți cu cheaguri în vasele de sânge sau inimă, internați la Spitalul Județean Timișoara în ultimele 24 de ore, din cauza deshidratării

0
DISTRIBUIȚI

canicula

Canicula face primele victime în județul Timiș. În ultimele 24 de ore, șase persoane au fost internate la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean Timișoara, din cauza deshidratării. Potrivit medicilor, pacienții au suferit “evenimente cardiovasculare trombo-embolice”, adică aveau cheaguri în vase sau inimă, determinate cel mai probabil de expunerea la temperaturile extreme, coroborată cu hidratarea insuficientă.

“În ultimele 24 de ore, am internat șase pacienți cu tromboză arterială sau venoasă datorată deshidratării. Canicula este foarte periculoasă din punctul de vedere al deshidratării organismului și al bolilor acute pe care le poate provoca”, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean Timișoara.

Potrivit medicilor, deshidratarea crește riscul apariției evenimentelor cardiovasculare nedorite, precum ischemia acută de membru cu potențiala pierdere a acestuia, accidentul vascular cerebral sau tromboza venoasă profundă, prin creșterea vâscozității sângelui și formarea de cheaguri de sânge la nivelul inimii și vaselor.


Deshidratarea este favorizată de temperaturile înalte de pe timpul verii, pacienții prezentând boli cardiovasculare fiind cei mai predispuși să dezvolte astfel de complicații.

Astăzi, mai mulți medici care lucrează în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară au împărțit sticle cu apă celor care au intrat în Spitalul Județean Timișoara.

Printre cei mai afectați de temperaturile extreme din ultimele zile sunt și oamenii străzii sau persoanele care consumă alcool. “A crescut cu 10-15% numărul pacienților care ajung la UPU, în special bolnavi cronici și persoane vârstnice sunt afectate de caniculă. Mai avem și patru, cinci cazuri pe zi de oameni fără adăpost sau care consumă alcool pe stradă și li se face rău”, a explicat Nicolae Brădescu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Timișoara.

12 județe din vestul țării și sud-vestul țării se află, vineri și sâmbătă, sub avertizare Cod roșu de căldură extremă, în timp ce în restul teritoriului va fi Cod portocaliu de caniculă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.