REVENIRE ASU Politehnica încheie fericit, în ploaie, duelul alb-violet cu FC Argeș....

REVENIRE ASU Politehnica încheie fericit, în ploaie, duelul alb-violet cu FC Argeș. Bogdan Andone, surprinzător de ”tăios” în ciuda victoriei GALERIE FOTO

1
DISTRIBUIȚI
<


figure id="attachment_284534" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone">
Bucuria golului de 2-1

”Băieții în ghete” au început bine noul sezon de B. ASU Politehnica a câștigat cu 2-1 primul joc de pe teren propriu după ce a fost condusă de nou promovata FC Argeș. Un autogol și reușita lui Cătălin Bădăuță îi clasează pe alb-violeți în careul fruntaș al Ligii a II-a după două runde însă antrenorul Bogdan Andone nu a părut în culmea fericirii la final partidei de azi.

ASU Poli nu a început bine duelul cu piteștenii. În minutul 13 o lansare lungă e preluată de Nilă pe lângă tânărul Ionuț Coadă, titularizat în centrul defensivei, iar argeșeanul reușește apoi să și tragă ”pe sub” Gakos. Gazdele au trecut apoi la conducerea jocului, dar fără a fi foarte amenințători pentru portarul Popescu. Doar Predescu, în două rânduri, minutele 27 și 35, l-au făcut pe acesta să tresalte. ”Declicul” a venit de la adversar. Cu cinci minute înainte de pauză Cotigă vrea să trimită cu capul către porpriul portar, dar între timp acesta a ieșit în întâmpinare. Lipsa de comunicare a generat un autogol haios care a readus zâmbetul în tabăra ”Băieților în ghete”.

Susținuți puternic din tribună elevii lui Bogdan Andone au început altfel partea a doua. Antrenorul pare că și-a corectat opțiunea inițială și l-a trimis la pauză pe Motreanu în flancul drept al apărării. Fundașul dreapta a avut impact imediat, fiind aproape de gol în minutul 52. Omul de gol din prima rundă, Cătălin Bădăuță, a făcut apoi ceea ce aștepta toată lumea. Patru minute mai târziu acesta profită de ațipirea defensivei oaspete și pătrunde nestingherit până față în față cu Popescu, pe care-l execută pentru 2-1! Motreanu putea chiar să închidă jocul apoi, dar pătrunderea sa s-a încheiat în blocajul portarului Argeșului. Ultimele 20-25 de minute s-au jucat pe ploaie și au regăsit oaspeții mai insistenți în tentativa de a egala. Axul Mera-Bilia, plus Gakos, nu a mai cedat însă și astfel la final a urmat bucuria alături de galeria rămasă la bustul gol.

Cu șase din șase ASU Politehnica se alătură plutonului format din concitadina Ripensia, ASA și Hermannstadt – al echipelor cu victorii în primele două runde. Gândurile echipei susținute de druckeri se îndreaptă deja către dificilul joc de la Târgoviște.

ASU Politehnica Timișoara: Gakos – Bilia, Mera (cpt.), Coadă (46 Motreanu), Taub – Predescu, M. Stancu (71 Staicu), Krausz – Plămadă, Bădăuţă, Sorescu (63 Giuricici). Antrenor: Bogdan Andone.

FC Argeş Pitești: O. Popescu – Torişte, Cotigă (cpt.), Vişa, Şerbănică – Panait, Şerban – Popa (58 Andrei), Bîrzan (82 Barbu), Năstăsie – Nilă (78 Căpățînă). Antrenor: Iordan Eftimie.

Bogdan Andone, mulțumit de atitudine, ”tăios” în privința jocului și posibilităților

Antrenorul lui ASU Poli a avut un discurs mai puțin obișnuit la victorii. Deși și-a lăudat echipa pentru determinare, jocul acesteia nu e pe placul fostului fundaș. ”În primul rând țin să-i felicit pe băieți pentru atitudinea avută, au reușit să întoarcă scorul. Azi a fost 100% victoria lor, eu și staful am avut o intervenție foarte mică. Sincer, nu ne regăsim ca joc, nu reușesc să imprim filosofia mea. Nu înțeleg ce vreau eu să imprim. Avem un lot subțire, am ajuns să joc cu atacant extremă dreapta… E greu de spus, poate mâine, poate niciodată vor ajunge să joace cum vreau, rămâne să mai analizăm. Poate trebuie să schimb sistemul. Concluzia e că mai am nevoie de jucători. E prima dată când ni se întâmplă aceste probleme musculare… Au nevoie de timp ca să se recupereze, a fost o săptămână delicată. Am încercat să evităm antrenamentele de încărcătură, dar nu ne-a priit pe parcursul jocului”, a declarat Bogdan Andone.

Tehnicianul e în continuare nemulțumit de faptul că lotul său e unul redus numeric iar bugetul nu permite și calitate și cantitate. ”Nici pretențiile nu pot fi de locurile 4-6, când bugetul e de 14-15 sau 2-3 Liga 3. UTA are trei jucători care sunt cât bugetul meu de 25 și au făcut egal cu Metaloglobus. Ei ce să zică? Cei de la Chindia nu se joacă, venim cu sacul dacă ne prezentăm ca azi sau ca în repriza a doua de la Brăila”, a conchis Andone.

”Și al doilea gol a fost un cadou. Normal că sunt supărat. Ăsta e fotbalul, mergem mai departe. Majoritatea jucătorilor au promovat din Liga a III-a, am mai adus 3-4 jucători, altul e nivelul la Liga 2. Păcat, că unii și-au dorit, au făcut risipă de efort, dar au fost niște greșeli nepermise la acest nivel… Băieții și-au dorit. Felicit gazdele și le doresc baftă. Noi avem obiectiv 1-7 în acest sezon, e un an de tranziție. Nu am putut aduce cu bugetul nostru câțiva jucători cu experiență”, a spus și Iordan Eftimie, tehnicianul Argeșului.

 

1 COMENTARIU

  1. ”Nici pretențiile nu pot fi de locurile 4-6, când bugetul e de 14-15 sau 2-3 Liga 3. UTA are trei jucători care sunt cât bugetul meu de 25 și au făcut egal cu Metaloglobus. Ei ce să zică? Cei de la Chindia nu se joacă, venim cu sacul dacă ne prezentăm ca azi sau ca în repriza a doua de la Brăila”, a conchis Andone.
    Se inseala, PSD-ul local vrea ca echipa sa promoveze in Liga 1. Votati Dobra!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.