Robu îl ceartă pe antrenorul Ionuţ Popa: „Ar trebui să se mai...

Robu îl ceartă pe antrenorul Ionuţ Popa: „Ar trebui să se mai abţină de la declaraţiile neinspirate”. Care e cel mai mare salariu de la ACS Poli

1
DISTRIBUIȚI

Atac din dur partea primarului Timişoarei, Nicolae Robu, la adresa antrenorului ACS Poli, Ionuţ Popa, dar şi la adresa jucătorilor, care, spune edilul, sunt cel puţin parţial vinovaţi pentru faptul că nu îşi primesc salariile la timp.

Întrebat cum comentează anunţul făcut de Popa, conform căruia nu este exclus ca ACS să renunţe la Liga I, din cauză că jucătorii ar fi demoralizaţi că nu sunt plătiţi la timp, Robu a declarat că „Antrenorul ar trebui să se mai abţină de la declaraţiile neinspirate pe care uneori le face. Eu îl aprecieze pe Ionuţ Popa. Se ştie foarte bine că eu mi-am dorit să îl aducem antrenor şi în primul rând mi se datorează mie că este antrenor la Poli. A făcut treabă foarte bună aici şi sunt convins că va face şi în continuare, dar deocamdată îl mai ia gura pe dinainte cum se spune.


Eu mereu le-am spus să fie calmi, să aibă răbdare, că nu sunt decât două alternative. Ori merg pe drumul acesta, ori hotărâm că închidem porţile. Nu cred că este cazul să recurgem la varianta a doua”.

Edilul a comentat şi pe tema salariilor neplătite, plângându-se că afaceriştii din capitala Banatului se feresc de Poli, refuzând să direcţioneze chiar şi 2% din venit către ACS.

„Până la urmă nu putem explica jocul foarte slab şi rezultatele foarte slabe, dar repet, după jocuri slabe, chiar dacă arbitrul ne-a dezavantajat în meciul cu Steaua nu putem spune că am jucat bine, iar aseară am jucat foarte prost. E adevărat că am avut ocazii, însă, să nu uităm, Astra de acum nu mai are lotul de acum un an şi am luat-o cu 3-0.Nu se pot explica asemenea prestaţii slabe prin lipsa banilor, că venim oricând cu exemplul Iaşi, cu exemplul Dinamo. Au fost perioade în care şase sau şapte luni nu şi-au luat salariile. Aici sunt restanţe de patru luni şi nu de cinci cum se plusează. Nu e nimeni vinovat pentru aceste restanţe. Atâta poate Timişoara la ora actuală pentru că din păcate nu se iese cu publicitate prin Poli, la nivelul la care eu m-aş aştepta”, a mai spus Robu.

După ce ANAF a retras din conturile ACS banii aferenţi drepturilor de televizare a meciurilor, bani din care ar fi urmat să se plătească restanţele salariale, primarul Nicolae Robu a acuzat că ANAF ar face exces de zel pentru ca închide porţile clubului. În ceea ce priveşte salariile fotbaliştilor de la ACS, primarul a mai precizat că niciun jucător nu câştigă zeci de mii de euro. Mai mult, la ACS ar exista un singur salariu de 6.000 de euro pe lună.

1 COMENTARIU

  1. N-am inteles cu ce sunt jucatorii vinovati ca nu si-au primit salariile, pai de ce nu renunta d-nu Robu la salar 5 luni ? D-nu Popa spune un adevar, nu poti sa antrenezi niste jucatori cu burta goala si nici nu poti avea pretentii sa-ti castige meciuri cand tu nu-i platesti, parerea mea este ca mult mai bine ar fi ca A.C.S Poli sa-si inchida portile pana se lamuresc lucrurile, nu-ti poti bate joc de niste familii de fotbalisti sau de oras, ca asa vor muschii tai !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.