Scandal la o casă de schimb valutar. Care a fost motivul conflictului

Scandal la o casă de schimb valutar. Care a fost motivul conflictului

0
DISTRIBUIȚI

Spiritele s-au încins în faţa unei case de schimb valutar din zona Calea Aradului din Timișoara. Două femei şi un bărbat au fost persoanele implicate în altercaţia care a necesitat intervenţia unui echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara.

Conflictul a pornit din pricina unei bancnote de 500 de euro, pe care una dintre femei, în vârstă de 37 de ani, domiciliată în Timişoara, a intenţionat să o schimbe după ce, din spusele sale, în urmă cu câteva zile ar fi cumpărato de la aceeaşi casă de schimb valutar.


Sigur că povestea acesteia nu s-a potrivit cu cea a reprezentantului, care a negat întâmplarea. Nu a durat mult de aici până ca totul să degenereze, astfel că jandarmii au fost solicitaţi să aplaneze conflictul.

Oamenii legii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, existând suspiciunea de săvârşire a infracţiuni de punere în circulaţie de valori falsificate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.