
Formaţia sârbească New Quartet va susţine un concert la Timişoara, evenimentul urmând să se desfăşoare la sfârşitul acestei săptămâni.
Trupa este alcătuită din trei muzicieni sârbi şi o solistă din România, iar repertoriul formaţiei este foarte variat, fiind alcătuit în general din cover-uri în limba engleză, pe lângă care se adaugă şi melodii celebre cântate în sârbeşte sau româneşte. Alături de solista Andrada Creţu, din trupă mai fac parte Predrag Tasic (vocal-keyboards), Dejan Kotarcic (bass) şi Ranko Varga (drums).
Solista formaţiei a avut parte de o serie de premii şi recunoaşteri în ţara noastră. Chiar de la prima participare la Ursuleţul de Aur, festivalul de muzică uşoară pentru copii de la Baia Mare, Andrada Creţu a ocupat locul doi interpretând melodia lui Dumitru Lupu, „Samba florilor“.
Au urmat apoi şi alte concursuri şi festivaluri naţionale, la care s-a clasat întotdeauna pe primele trei locuri. În primăvara anului 2009, a ocupat un loc fruntaş la un prestigios festival internaţional, Ti Amo, la care au participat copii din 14 state ale Europei. La sfârşitul aceluiaşi an, solista născută în Turnu Severin a reuşit să treacă de preselecţia de la Timişoara a concursului „Fii o vedetă Disney Channel“, care s-a bucurat de un mare succes în rândul copiilor, organizat de cunoscutul canal de desene animate. Formaţia a susţinut un concert în cursul acestei veri la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Zmeie din Timişoara, unde s-a bucurat de succes.
Concertul trupei New Quartet va avea loc la Vineri 15, în data de 1 septembrie, de la ora 20.30, iar biletele de intrare costă 20 lei.