Surpriză de proporții la concursul de trecere în corpul ofițerilor, la Poliția...

Surpriză de proporții la concursul de trecere în corpul ofițerilor, la Poliția de Frontieră Timișoara. Câte locuri au rămas neocupate

0
DISTRIBUIȚI

Poliția de Frontieră Timișoara a organizat, ieri, un concurs de trecere în corpul ofițerilor, fiind scoase la concurs 20 de posturi vacante, iar astăzi au fost afișate și rezultatele. Prin urmare, aflăm că din cei 156 de candidați înscriși, doar 17 au promovat examenul, astfel că trei posturi de ofițeri au rămas neocupate.

Vă reamintim că, ieri, mai mulți polițiști de frontieră, membri ai Sindicatului Europol, spuneau că există suspiciuni de fraudă la concurs.


Asta pentru că nu au fost lăsați să intre în sala în care au fost elaborate subiectele, ieri dimineață, la ora 05.00, deși, spun ei, au avut aprobare de la inspectorul general al Poliției de Frontieră Române. Reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara au trimis un drept la replică, precizând că au respectat „normele legale„.

Pe de altă parte, potrivit unor surse din cadrul Poliției de Frontieră Timișoara, subiectele pentru examen au fost elaborate în cursul dimineții de ieri, însă toți membri comisiei au avut telefoanele mobile închise, iar întreg procesul a fost filmat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.