T4T și Manyfest – două festivaluri pentru tinerii talentați. Care este programul

T4T și Manyfest – două festivaluri pentru tinerii talentați. Care este programul

0
DISTRIBUIȚI

Sute de elevi talentați din toată țara se vor aduna din nou în Timișoara pentru a participa la a XIX a ediție de T4T – Festivalul Național de Teatru pentru Adolescenți și la a XI a ediție de Manyfest – Festivalul tinerilor pasionați de arte vizuale. Festivitatea de deschidere a festivalurilor va avea loc în data de 20 august de la ora 19.00 în sala Teatrului Maghiar de Stat.

Anul acesta și-au anunțat prezența nouă trupe de teatru din mai multe orașe din țară. În primele trei zile, elevii vor participa la work-shop-uri speciale de regie, teatru-dans, canto, improvizație, dramaturgie apoi în următoarele zile vor creea, ghidați de actori profesioniști, un spectacol de la zero. Pe 29 august elevii își vor prezenta spectacolele, iar pe 30 august un juriu de specialitate îi vor premia pe cei mai buni.

În fiecare an organizatorii propun o temă.


Tema pentru T4T și Manyfest de anul acesta este „level up” – o provocare pentru participanți dar și pentru directorii festivalului care își propun, la fiecare ediție să fie mai buni, mai calitativi. Deși festivalul T4T s-a impus ca fiind unul de limbă engleză, organizatorii au renunțat la ideea de a prezenta spectacole într-o anumită limbă pentru a le da o mai mare libertate liceenilor să se exprime.

Festivalul Manyfest are 3 secțiuni – fotografie, scurt-metraj și grafică. Formatul este similar cu al T4T – ului. În primele trei zile elevii pasionați de arte vizuale vor participa la work-shop-urile speciale de la cele trei categorii urmând apoi să realizeze și să expună lucrări de fotografie, grafică și scurt-metraje.

Participanții vor avea parte și de activități surpriză. Tinerii de la T4T vor colabora cu cei de la Manyfest realizând împreună produse culturale.

Serile vor fi dedicate spectacolelor invitate. În această ediție trupa de teatru Auăleu va juca două spectacole. „Ferma” – o adaptare după romanul lui George Orwell – va fi prezentat în data de 21 august de la ora 21.00 în Piața Sf. Gheorghe iar spectacolul „Huoooo!!!” va avea loc în aceași locație pe 23 august de la ora 21.00. În 28 august, actorii trupei Recul din București vor juca un spectacol de improvizație. La spectacolele invitate dar și la cele din cadrul festivalului intrarea este liberă.

Ambele festivaluri – T4T și Manyfest – sunt organizate de tineri care vor să promoveze cultura în rândul elevilor de liceu. Vor să arate că există comunicare dincolo de Facebook și că arta te ajută să te exprimi liber.

Foarte mulți participanți din T4T și Manyfest au ales să urmeze facultăți de teatru sau de arte vizuale, unii revenind în festival ca traineri, alții ca invitați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.