Victime multiple, printre care doi copii, după un accident produs de un...

Victime multiple, printre care doi copii, după un accident produs de un şofer care a adormit la volan

0
DISTRIBUIȚI

O întreagă familie a ajuns internată în spital, după un incident rutier care a avut loc pe şoseua ce face legătura între Deva şi Arad, în apropierea municipiului hunedorean. Nu mai puţin de patru persoane au ajuns în spital, printre care şi doi copii, potrivit adevarul.ro

Accidentul a avut loc pe DN7, în apropierea localităţii Veţel, atunci când minorii cu vârste de 11 ani, respectiv 16 ani au suferit răni serioase după impactul frontal dintre două autoturisme.


Cercetările făcute de oamenii legii au stabilit că şoferul a intrat pe contrasens din cauza oboselii, adormind la volan. Victimele au fost transportate la spital cu ambulanţele din partea SMURD şi SAJ. „Victimele au suferit fracturi ale membrelor, traumatisme craniene şi toracice”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, potrvit sursei citate anterior.

Traficul rutier a fost restricţionat pe perioada cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.