Zeci de persoane cu dizabilități din Timișoara ar putea rămâne fără locuri...

Zeci de persoane cu dizabilități din Timișoara ar putea rămâne fără locuri de muncă în urma unei schimbări de legislație. Ce modificări vrea să facă guvernul

0
DISTRIBUIȚI

unitate protejata pentru voi

Semnal de alarmă tras de reprezentanții Fundației “Pentru Voi”, singurul ONG din județul Timiș ai cărui beneficiari sunt persoane cu dizabilități intelectuale. 2.000 de persoane cu deficiențe, greu angajabile, din unități protejate din întreaga țară, în care cel puțin 30% dintre angajați sunt cu dizabilități, își vor pierde locul de muncă, “din cauza Guvernului României, care intenționează modificarea articolului 78 al Legii 448/2006”, transmite ONG-ul timișorean.

În cadrul Fundației “Pentru Voi” s-au înființat două unități protejate, în care lucrează 42 de adulți cu dizabilități intelectuale. În prezent, firmele şi instituţiile cu mai mult de 50 de angajaţi sunt obligate să aibă 4% dintre angajaţi persoane cu dizabilităţi. Dacă nu, acestea pot opta să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată bugetului de stat, potrivit Legii 448/2006.

“Există un număr semnificativ de persoane cu dizabilități grave care nu pot fi angajate pe piața liberă a muncii.


Pentru acestea, unitățile protejate sunt singura posibilitate de a avea un loc de muncă, un salariu și implicit de a fi incluse în societate. Singura facilitate legală pentru unitățile protejate autorizate o constituie comenzile de produse și servicii pe care le pot face angajatorii din taxa pe dizabilitate. În felul acesta sunt susținute locurile de muncă și serviciile suport pentru persoanele cu dizabilități greu angajabile”, transmite Fundația “Pentru Voi”, prin intermediul unui comunicat de presă.

Însă, Guvernul intenționează să elimine această unică facilitate, ceea ce va duce la închiderea unităților protejate și concedierea celor 2.000 de persoane cu dizabilități din întreaga țară. La începutul acestei săptămâni, mai multe organizații pentru persoanele cu dizabilități au înaintat Guvernului un set de propuneri pentru salvarea acestor locuri de muncă.

“Printre acestea se numără creșterea procentului de angajare pe unitatea protejată de la 30% la 50% și norma de muncă tot la 50% din timpul de lucru al tuturor angajaților, ONG-urile care fac intermediere să fie furnizori acreditați de servicii sociale și de ocupare și să aibă minim un serviciu social licențiat, numărul minim de angajați pe unitatea protejată să fie de trei persoane, iar autorizația să fie valabilă trei ani, în prezent neavând termen de expirare.(…) Dacă ideea că sunt sacrificate persoanele cu dizabilități pentru acoperirea deficitului din buget este o simplă speculație, semnatarii comunicatului așteaptă ca Guvernul să-și însușească propunerile venite din partea corpului de specialiști în angajare protejată care lucrează în domeniu”, transmite Fundația “Pentru Voi”.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.